Romgaz și-a abandonat unul din marile perimetre de gaze din Transilvania

Romgaz și-a abandonat unul din marile perimetre de gaze din Transilvania
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 nov 2020

Romgaz, producătorul de gaze naturale controlat de stat prin Ministerul Economiei, a decis să abandoneze unul dintre cele 9 mari perimetre de hidrocarburi din România la care deține participație de 100%, 8 Est Depresiunea Panonică, după ce lucrările de prospectare și explorare nu au dus la descoperirea de zăcăminte de gaze exploatabile comercial.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat încetarea acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul E VIII - 8 Est Depresiunea Panonică, încheiat cu Romgaz și aprobat de Guvern în 2011.

Acordul a încetat în urma deciziei de renunțare a Romgaz.

UPDATE Comisia Europeană acuză oficial Amazon de practici anticoncurențiale și lansează o a doua anchetă CITEȘTE ȘI UPDATE Comisia Europeană acuză oficial Amazon de practici anticoncurențiale și lansează o a doua anchetă

E VIII - 8 Est Depresiunea Panonică, în suprafață de aproape 1.600 de kilometri pătrați, era unul dintre cele 9 mari perimetre aflate exclusiv în concesiunea Romgaz, alături de RG01 Transilvania Nord, RG02 Transilvania Centru, RG03 Transilvania Sud, RG04 Moldova Nord, RG05 Moldova Sud, RG06 Muntenia Nord Est, RG07 Muntenia Centru și RG08 Oltenia.

Perimetrul fusese adjudecat de Romgaz în 2009, în urma Rundei a VIII-a de licitație de concesiuni de hidrocarburi organizată de ANRM.

În 2016, Romgaz a solicitat ANRM prelungirea cu 1 an a perioadei de explorare a perimetrului Depresiunea Panonică prevăzută de acordul de concesiune, de la 5 la 6 ani. Compania a arătat atunci că, din cauza suprafeței mari a perimetrului și a dificultăților întâmpinate în obținerea a avizelor de pătrundere pe unele terenuri din acesta (din cauza proprietarilor "necooperanți"), lucrările de prospectare și foraj începuseră foarte târziu.

Romgaz și-a abandonat unul din marile perimetre de gaze din Transilvania

DECIZIE Clienții băncilor pentru locuințe sunt exonerați de restituirea primelor de stat CITEȘTE ȘI DECIZIE Clienții băncilor pentru locuințe sunt exonerați de restituirea primelor de stat

La acel moment se efectuaseră deja lucrări în valoare de peste 7 milioane euro, respectiv se făcuseră prospecțiuni seismice 2D pe 300 kmp și se foraseră 3 sonde, la adâncimi de peste 1.000 de metri. Mai erau de efectuat 300 de probe geochimice și de săpat 2 sonde la 750 de metri. ANRM a aprobat solicitarea, însă Guvernul nu a mai emis hotărârea de aprobare a actului adițional corespunzător la acordul de concesiune.

În primele 9 luni din 2020, Romgaz a produs 3,1978 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 19% mai puțin față de ianuarie-septembrie 2019.

După cum a relatat Profit.ro, recent, Romgaz a primit din partea Lukoil Overseas Atash B.V. o scrisoare prin care compania prin care subsidiara gigantului rus își anunța disponibilitatea de a renunța cel puțin la o parte din participația de 87,8% deținută la concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale Trident din Marea Neagră. Romgaz are o deținere de 12,2% la această concesiune.

ULTIMA ORĂ PSD impune în Parlament redeschiderea tuturor piețelor, târgurilor și talciocurilor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ PSD impune în Parlament redeschiderea tuturor piețelor, târgurilor și talciocurilor

Romgaz nu este obligată în niciun fel să preia din participația Lukoil, însă decizia aparține principalului acționar al Romgaz, statul român. Actuala conducere executivă a companiei va prezenta un raport referitor la oportunitatea apărută, îl va înainta Consiliului de Administrație, care va face o recomandare Ministerului Economiei, care deține peste 70% din acțiunile companiei.

În plus, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anunțat recent că “Guvernul evaluează un scenariu prin care Romgaz să preia întreaga participație a ExxonMobil la Neptun Deep, să vină cu 50% în acest consorțiu, 50% este la Petrom, și împreună să scoată acele gaze din Marea Neagră”.

Romgaz și-a diminuat profitul net cu 17.9% în primul semestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a scăderii vânzărilor și, implicit, a reducerii producției, de peste 30% în trimestrul al doilea. Prețurile de import mai favorabile consumatorilor au fost principalul motiv invocat de companie pentru justificarea rezultatelor. Trimestrul al doilea, în care compania și-a redus producția cu 30%, a fost cel mai dificil pentru Romgaz, profitul net diminuându-se cu aproape 50% față de perioada aprilie-iunie 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz abandonare perimetru transilvania
romgaz zacaminte gaze onshore
romgaz marea neagra
romgaz lukoil trident
romgaz scadere productie gaze