Rompetrol: Ne menținem angajamentele față de statul român și după semnarea acordului cu chinezii

Rompetrol: Ne menținem angajamentele față de statul român și după semnarea acordului cu chinezii
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 22 dec 2015

KMG International, fosta Rompetrol Group, controlată de monopolul petrolier de stat din Kazahstan, KazMunayGas, a anunțat, într-un comunicat, că își menține angajamentele asumate prin memorandum în 2013 față de statul român și după semnarea, recent, a unui acord cu compania privată chineză CEFC China Energy Company privind intrarea chinezilor în acționariatul KMG International, posibil prin preluarea unei participații majoritare. Mai mult, kazahii spun că mingea este acum în terenul autorităților de la București, care trebuie să finalizeze procedurile administrative prin care angajamentele asumate prin memorandumul semnat în urmă cu 2 ani să fie puse în practică. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

"Pe fondul intenției companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan - KazMunayGas de a constitui și dezvolta la nivel internațional un parteneriat strategic cu CEFC China Energy Company Limited, KMG International își reconfirmă angajamentele pe care și le-a asumat prin memorandumul de ințelegere încheiat cu Guvernul României. Ne menținem cu fermitate toate angajamentele, inclusiv realizarea unui fond de investiții cu o capitalizare inițială de 150 milioane dolari și un nivel total al activelor de până la 1 milliard de dolari, în funcție de condițiile de piață, în perioada investițională de 7 ani, precum și participarea cu o ofertă de 200 milioane milioane dolari la privatizarea a 26,7% din acțiunile deținute de statul român în cadrul Rompetrol Rafinare", se arată în comunicatul KMG International.

Potrivit sursei citate, KMG International a identificat deja o serie de proiecte profitabile pentru fondul de investiții, cum ar fi extinderea rețelei de benzinării pe piața locală, realizarea unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia, precum și continuarea investițiilor în activități de explorare.

"În vederea accelerării acestor proiecte, compania urmărește cu interes derularea procedurilor administrative din partea Ministerului Energiei și a Ministerului de Finanțe pentru implementarea prevederilor agreate prin memorandumul încheiat în 2013 între Guvernul României și KMG International", se mai afirmă în comunicat.

Compania petrolieră de stat din Kazahstan, KazMunayGas, a confirmat oficial, marțea trecută, că a încheiat un acord cu firma privată chineză CEFC China Energy Company Ltd, în baza căruia chinezii vor prelua o participație la subsidiara KMG International, fosta Rompetrol Group.

Asta după ce Reuters a scris că CEFC va prelua 51% din KMG International, care operează, printre alte active, rafinăriile Petromidia și Vega, precum și benzinăriile Rompetrol. Deal-ul face parte dintr-un pachet complex de tranzacții în sectoarele de petrol și gaze, energie nucleară și telecomunicații în valoare de peste 4 miliarde de dolari, convenit la începutul săptămânii trecute între autoritățile din China și cele din Kazahstan.

La 15 februarie 2013, statul român, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), și The Rompetrol Group NV, actualmente KMG Interntional, au încheiat un memorandum de înțelegere care prevede că KazMunayGas, acționarul majoritar al Rompetrol, va plăti 200 de milioane de dolari din datoria istorică a Rompetrol de 688 milioane de dolari către statul român, în schimbul unei participații de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia. În prezent, KMG International controlează 48,11% din acțiunile RRC, iar statul român, prin Ministerul Energiei - 44,69%.

Memorandumul mai prevedea că statul român va garanta menținerea unei participații nediluate de 18% din capitalul social al RRC pe o perioadă de trei ani. Ca premisă a implementării tranzacției, s-a convenit că vor trebui încetate toate litigiile și măsurile administrative inițiate de MFP împotriva RRC, ca urmare a conversiei în acțiuni a obligațiunilor deținute de statul român și nerăscumpărate de RRC până la scadență.

În iunie anul acesta, Guvernul a decis că Ministerul Energiei va vinde 26,69% din titlurile Rompetrol Rafinare, la un preț minim de 200 de milioane de dolari, acționarul majoritar al companiei, KMG International, având drept de preemțiune asupra acestei participații.

Ulterior, în octombrie, ministrul Energiei de atunci, Andrei Gerea, declara, pentru Bloomberg, că România caută să finalizeze până la jumătatea anului viitor vânzarea participației la Rompetrol Rafinare, singurul potențial cumpărător fiind acționarul majoritar KMG International. Cu o lună înainte, Azamat Zhangulov, senior vicepreședinte KMG International, arăta că reprezentanții KMG International sunt hotărâți să își onoreze angajamentele față de statul român în privința Rompetrol Rafinare, iar privatizarea a 26,69% din rafinăria de la Petromidia ar putea avea loc în prima parte a anului viitor.

Memorandumul menționat, care a fost aprobat prin HG în ianuarie 2014, mai prevedea că grupul KazMunayGas urma să constituie, "în cel mai scurt timp", un fond de investiții în valoare de 1 miliard de dolari pentru investiții în sectorul energetic din România. La fond urma să participe cu resurse și statul român. În acest scop, s-a dat o OUG prin care Ministerul Energiei căpăta dreptul de a participa cu capital la înfiiințarea de companii.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol
rompetrol group
kazmunaygas
kmg international
cefc china energy company