Șeful termoficării din Drobeta Turnu Severin, numit administrator al parcului eolian al Hidroelectrica

Șeful termoficării din Drobeta Turnu Severin, numit administrator al parcului eolian al Hidroelectrica

Ministrul Energiei, Virgil Popescu (în prim-plan), în vizită la parcul eolian Crucea Nord, mai 2021. Sursă foto: Hidroelectrica

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 iul 2021

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin Ministerul Energiei, l-a numit în funcția de membru al Consiliului de Administrație al companiei Crucea Wind Farm, pe care o deține integral și care operează parcul eolian dobrogean Crucea Nord preluat de la grupul german STEAG, pe șeful firmei locale de termoficare din Drobeta Turnu Severin, municipiul de baștină al ministrului PNL al Energiei, Virgil Popescu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Laurențiu Adrian Iovănel (36 de ani), care conduce societatea Termoficare Gaz Drobeta a municipiului-reședință al județului Mehedinți și este și inspector la Serviciul Coordonare Activități Gospodărie al Primăriei Drobeta Turnu Severin, a fost numit administrator al Crucea Wind Farm cu un mandat de 4 luni.

Noi măsuri de relaxare, în vigoare de astăzi - Concertele se pot organiza cu peste 2.500 de persoane vaccinate, iar nunțile pot avea loc la interior cu 300 de invitați, dacă toți sunt imunizați. Se deschid cluburile și discotecile pentru cei vaccinați CITEȘTE ȘI Noi măsuri de relaxare, în vigoare de astăzi - Concertele se pot organiza cu peste 2.500 de persoane vaccinate, iar nunțile pot avea loc la interior cu 300 de invitați, dacă toți sunt imunizați. Se deschid cluburile și discotecile pentru cei vaccinați

Numirea lui Iovănel a fost efectuată după ce un alt membru al CA-ului Crucea Wind Farm, avocatul Tudor Octavian Pop, șef de birou la Biroul Comercial din cadrul Departamentului Juridic al Hidroelectrica și fost partener cu senatorul PNL Alina Gorghiu la o firmă de avocatură, a renunțat la calitatea de administrator al operatorului parcului eolian, potrivit unui document oficial analizat de Profit.ro.

Laurențiu Adrian Iovănel, al cărui CV nu este disponibil public, este administrator și director al Termoficare Gaz Drobeta de la înființarea companiei, în primăvara anului 2019, în scopul operării instalațiilor de producție de agent termic de pe platforma Romag Termo, închiriate de la falimentara Regie Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) pentru alimentarea sistemului centralizat de încălzire din municipiu.

Touroperator: Pachetele de vacanță pe litoralul românesc cresc de la 1 iulie chiar și cu 40%. Cele mai căutate stațiuni CITEȘTE ȘI Touroperator: Pachetele de vacanță pe litoralul românesc cresc de la 1 iulie chiar și cu 40%. Cele mai căutate stațiuni

Atunci, atât PNL Mehedinți, cât și Virgil Popescu, la acel moment doar deputat liberal de Mehedinți, declarau public că următorul pas va fi rezilierea contractului de concesiune a rețelei locale de distribuție a gazelor încheiat cu compania Mehedinți Gaz. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. Ulterior, s-a anunțat că producătorul de gaze Romgaz, controlat de Ministerul Energiei, intenționează să preia Mehedinți Gaz, deținută în prezent indirect de către compania italiană Italtecna SpA din grupul de firme Dondi Construzioni.

Ceilalți administrator ai Crucea Wind Farm sunt conducătorul Serviciului de Management Energetic al Hidroelectrica, Iulian Tudor, care este și președinte al CA-ului, precum și Gheorghe Daniel Saviuc, economist la două firme controlate de șeful Serviciului de Informații Externe (SIE), Gabriel Vlase. Director general al Crucea Wind Farm este Andrei Gerea, fost ministru al Economiei în Guvernul Ponta 2 (5 luni) și al Energiei și IMM-urilor în Cabinetul Ponta 4 (11 luni), în acest ultim mandat ministerial avându-l ca subaltern pe actualul director general al Hidroelectrica, Bogdan Badea, care ocupa atunci funcția de secretar de stat.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu (stânga), în vizită la parcul eolian Crucea Nord, mai 2021. Sursă foto: Hidroelectrica

Ministrul Energiei, Virgil Popescu (stânga), în vizită la parcul eolian Crucea Nord, mai 2021. Sursă foto: Hidroelectrica

VIDEO & FOTO Mercedes-Benz a prezentat în premieră primul său camion electric, eActros. Producția va începe la toamnă CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Mercedes-Benz a prezentat în premieră primul său camion electric, eActros. Producția va începe la toamnă

Hidroelectrica a plătit suma totală de 130 milioane euro (peste 633 milioane lei) pentru a prelua parcul eolian Crucea Nord din Dobrogea, cu putere instalată de peste 108 MW, de la grupul german STEAG, banii provenind integral dintr-un credit bancar contractat de producătorul hidro pe 7 ani. Tranzacția a constat în achiziția de la Steag GmbH a părților sociale ale firmelor locale Crucea Wind Farm SA, care se ocupă de producția de energie a parcului și de comercializarea acesteia, și STEAG Energie România, care prestează servicii tehnice și logistice pentru parc, devenită între timp Hidroelectrica Wind Services.

Crucea Wind Farm a terminat anul trecut cu profit net de aproape 151 milioane lei, la venituri totale de 198 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
crucea wind farm
parcul eolian crucea nord
hidroelectrica parcul eolian crucea nord
virgil popescu mehedinti
ministrul energiei mehedinti