Spania impune limite de temperatură pentru aerul condiționat și încălzirea clădirilor

Spania impune limite de temperatură pentru aerul condiționat și încălzirea clădirilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 aug 2022

Guvernul Spaniei a anunțat limite de temperatură pentru aerul condiționat și încălzirea clădirilor, în vederea economiei de energie, transmit Reuters și dpa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Sistemele energetice europene se confruntă cu probleme din cauza valului de căldură și al reducerii importurilor de gaze din Rusia, ca urmare a războiului din Ucraina. Luna trecută, Uniunea Europeană a propus ca fiecare din cele 27 de state membre să își reducă cu 15% consumul de gaze, însă Spania a obținut o derogare și va încerca să consume cu 7% mai puțin, deși inițial se opusese acordului, scrie Agerpres.

Italia nu va mai utiliza prețul european de referință la gaze în calculul facturilor CITEȘTE ȘI Italia nu va mai utiliza prețul european de referință la gaze în calculul facturilor

Printre restricțiile anunțate de ministrul pentru tranziția ecologică și problemele demografice, Teresa Ribera, după ședința săptămânală de guvern de luni, se numără setarea termostatelor sistemelor de aer condiționat și încălzire la peste 27 de grade vara și sub 19 grade iarna, în toate clădirile publice, în malluri, restaurante, cinematografe, sediile de firme, hoteluri, gări și aeroporturi.

Magazinele trebuie să își echipeze intrările cu sisteme automate de închidere a ușilor, cel mai târziu până la 30 septembrie.

Iluminatul în birourile nefolosite, în vitrine și la monumente se va întrerupe la orele 22.

Se vor efectua verificări ale eficienței energetice a anumitor clădiri.

Măsurile sunt precizate într-un decret regal și vor fi impuse după o perioadă de tranziție de o săptămână de la publicarea în Monitorul Oficial, urmând să rămână în vigoare până la 1 noiembrie 2023.

Ribera a afirmat că este vorba doar de un prim pachet necesar într-o "situație critică". Ea a adăugat că Europa are nevoie de ajutorul Spaniei și că "e timpul pentru solidaritate".

Reprezentanta guvernului de la Madrid a cerut totodată firmelor private să recurgă mai mult la telemuncă.

Reuters reamintește că premierul spaniol Pedro Sanchez a propus săptămâna trecută și renunțarea la cravate, ca o primă modalitate de a face economii la aerul condiționat.

viewscnt
Afla mai multe despre
spania
energie