Statul a semnat implicarea Romgaz în terminalul LNG greco-american din Marea Egee, care ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României

Statul a semnat implicarea Romgaz în terminalul LNG greco-american din Marea Egee, care ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 26 sep 2019

Acționarii producătorului de gaze Romgaz, controlat de stat prin Ministerul Energiei cu 70% din acțiuni, au aprobat în AGA participarea companiei la un proiect greco-american de terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (LNG) planificat a fi dezvoltat în Marea Egee.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, acționarii au aprobat de principiu achiziționarea de către Romgaz a 20% din capitalul companiei ce urmează să dezvolte proiectul, Gastrade, precum și contractarea de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică necesare achiziției.

Proiectul ar urma să diversifice sursele de import de gaze ale României.

Proiect: Interzicerea suspendării pedepsei pentru ucidere din culpă în cazul șoferilor care au condus băuți, drogați sau fără permis CITEȘTE ȘI Proiect: Interzicerea suspendării pedepsei pentru ucidere din culpă în cazul șoferilor care au condus băuți, drogați sau fără permis

"Pachetul de 20% din acțiuni ar fi 12,5 milioane euro, asta ar fi investiția inițială. Iar proiectul în sine nu e foarte scump, înseamnă câteva sute de milioane de euro. Și participăm și la testul de piață pentru rezervare de capacitate pe viitorul terminal LNG. În acest fel, ne vom diversifica sursele de aprovizionare, plus că piața LNG-ului a fost destul de jos în ultima vreme și există tendința să rămână așa. Și avem, deci, și posibilitatea să cumpărăm LNG, iar după aceea să decidem ce facem: fie swap, fie regazeificare și transport. Ne va ajuta conducta de transport care va fi construită între Grecia și Bulgaria, care va tranzita gaze din Azerbaijan ce vin în Europa prin gazoductele TAP și TANAP și care se va uni cu BRUA pe teritoriul Bulgariei", declara, luna trecută, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.

El mai spunea atunci că, după eventuala luare a deciziei finale de investiție, construcția și punerea în funcțiune a noului terminal LNG ar urma să dureze circa doi ani.  

După cum a relatat Profit.ro, implicarea ca acționar a Romgaz în compania înființată pentru implementarea proiectului terminalului offshore grecesc de gaze naturale lichefiate (LNG) Alexandroupolis, Gastrade, depinde de obținerea unei derogări de la o prevedere a legislației UE privind piața internă europeană a gazelor, care pune probleme și proiectelor de gazoducte Nord Stream 2 și TurkStream ale gigantului rus de stat Gazprom.

VIDEO Aterizare forțată a unui avion de linie în Siberia CITEȘTE ȘI VIDEO Aterizare forțată a unui avion de linie în Siberia

Există, de altfel, o legătură între Gazprom și Gastrade, compania creată pentru implementarea proiectului de terminal LNG Alexandropoulis. În prezent, 80% din acțiunile Gastrade sunt deținute de antreprenoarea greacă Eleni-Asimina Copelouzos. Grupul de companii al familiei Copelouzos include și firma de trading și furnizare de gaze Prometheus Gas, în care cei de la Gazprom dețin 50% din acțiuni. Prometheus Gas este principalul importator grec de gaze rusești.

Familia Copelouzos deține participații minoritare la companiile care au în concesiune aeroportul internațional din Atena și mai multe aeroporturi regionale grecești. Grupul a participat și la construcția aeroportului internațional din Sankt Petersburg și mai are operațiuni semnificativ în real estate, construcții, managementul deșeurilor și producția de energie electică.

Celălalt acționar din prezent al Gastrade, cu 20% din capital, este o subsidiară cipriotă a companiei americane Gaslog, listată la Bursa din New York. Firma, înființată în 2001, deține și operează vase specializate în transportul pe mare al gazelor naturale lichefiate și a terminat anul trecut cu venituri totale de peste 618 milioane dolari și profit de circa 126 milioane dolari. 

Tranzacție: Ion Sturza vinde centrul de afaceri Liberty Technology Park, într-o afacere de 40 milioane de euro, și iese din imobiliar. Prima tranzacție White Star Real Estate pe piața românească CITEȘTE ȘI Tranzacție: Ion Sturza vinde centrul de afaceri Liberty Technology Park, într-o afacere de 40 milioane de euro, și iese din imobiliar. Prima tranzacție White Star Real Estate pe piața românească

Principalul acționar al Gaslog, totodată fondator și președinte al Consiliului de Administrație al companiei, este americanul de origine greacă Peter Livanos, care deține peste 40% din capitalul Gaslog. El este totodată acționar unic și președinte al unuia dintre cele mai mari grupuri de transport maritim grecești, Ceres Shipping. În trecut, Livanos a fost unul dintre principalii acționari ai producătorului britanic de automobile Aston Martin. 

Al doilea cel mai mare acționar al Gaslog, cu 8,65%, este ramura americană a fundației culturale și educative înființate în 1975 de executorii testamentului legendarului miliardar grec Aristotelis Onassis, conform voinței acestuia. Onassis, care a dat indicații privind direcționarea a jumătate din averea sa către fundație, a prevăzut prin testament înființarea acesteia în memoria fiului său Alexandros, decedat în 1973 la vârsta de 24 de ani, într-un accident aviatic.

Ca jucători nou implicați, Romgaz, operatorul bulgar de transport gaze Bulgartransgaz și furnizorul de gaze grec de stat DEPA ar urma să preia fiecare câte 20% din acțiunile Gastrade de la Eleni-Asimina Copelouzos, contra a câte 12,5 milioane euro.

ULTIMA ORĂ A murit fostul președinte francez Jacques Chirac CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ A murit fostul președinte francez Jacques Chirac

Costurile totale ale proiectului de terminal LNG Alexandroupolis sunt estimate la 370 milioane euro, cu o marjă de eventuale cheltuieli suplimentare neprevăzute de 10 milioane euro. Fiecare dintre cei 5 acționari ar urma să contribuie la finanțare cu fonduri proprii de circa 12,4 milioane euro (62 milioane euro în total).

Principala sursă preconizată de finanțare a proiectului este reprezentată însă de subvențiile ce ar urma să fie acordate de Uniunea Europeană, în valoare de aproape 166 milioane euro. Acestora li se vor adăuga credite de 144,4 milioane euro. Lucrările de construcție ar urma să înceapă în 2020, iar punerea în funcțiune este preconizată pentru finalul lui 2021.

Încasările generate de implementarea proiectului au fost estimate la un total de aproape 3,2 miliarde euro până în 2044, cu o rată de randament de 35% pentru acționarii Gastrade.

DocProcess își extinde prezența în România prin infuzia Morphosis Capital CITEȘTE ȘI DocProcess își extinde prezența în România prin infuzia Morphosis Capital

"La acest moment, necesitatea principală este aceea de a relua din perspectiva Romgaz analiza cost-beneficiu, modelul financiar și studiul de evaluare a proiectului și a companiei Gastrade. De asemenea, este necesară obținerea de consultanță legală de specialitate din partea unui expert în dreptul grec, pentru a verifica proiectul de achiziție de acțiuni, contractul de asociere și statutul Gastrade, documente guvernate de legea greacă. Din documentele și studiile puse la dispoziție până la acest moment de promotorul proiectului, Gastrade, rezultă existența unor avantaje strategice pentru Romgaz în regiune, precum și un potențial de obținere de profit pentru acționarii Romgaz", aprecia conducerea producătorului român de gaze, în documentul prin care a propus acționarului majoritar, Ministerul Energiei, aprobarea de principiu a implicării în proiect. 

Romgaz intenționează să participe și la testul de piață pentru rezervare de capacitate pe viitorul terminal LNG.

Compania vrea să obțină rating de credit de la una dintre agențiile internaționale majore de evaluare financiară, prin încheierea unui contract în acest sens, pentru a se putea împrumuta în condiții avantajoase de pe piețele financiare externe, inclusiv prin emisiuni de obligațiuni corporative. "(...) este necesară implementarea unor proiecte de investiții, a căror valoare depășește pe termen mediu și lung resursele alocate la nivelul bugetului (companiei – n.r.). Ca urmare, în perspectivă, apare necesitatea identificării și accesării de surse de finanțare suplimentare din finanțări rambursabile externe. În acest sens, nivelul ratingului anual acordat de către agențiile de rating recunoscute la nivel internațional constituie premisele obținerii de noi resurse financiare în condiții cât mai avantajoase cu menținerea condițiilor inițiale până la rambursarea integrală a acestora", se arată într-un alt document recent al Romgaz.

Romgaz a înregistrat un profit de 976 milioane lei în prima jumătate a acestui an, cu 24,7% mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut, în special ca urmare a creșterii veniturilor din vânzarea gazelor naturale, atât din producția internă, cât și cumpărate pentru revânzare, inclusiv din import.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz lng
romgaz terminal lng grecia
importuri gaze naturale
import lng sua
tap
tanap
brua