Statul se pregătește de cereri de anulare a arbitrajelor de la Paris favorabile României din litigiile cu Enel și E.ON

Statul se pregătește de cereri de anulare a arbitrajelor de la Paris favorabile României din litigiile cu Enel și E.ON
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 23 mar 2017

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de ministerul de resort, vrea să angajeze avocați francezi pentru eventualitatea în care deciziile recente favorabile României ale Tribunalului Arbitral Internațional de la Paris din litigiile cu giganții energetici Enel și E.ON privind privatizarea filialelor Electrica vor face obiectul unor acțiuni în anulare în justiția franceză.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luna trecută, Tribunalul Arbitral Internațional de la Paris a hotărât că grupul energetic italian Enel trebuie să plătească SAPE peste 401 milioane de euro pentru 13,57% din acțiunile fostei Electrica Muntenia Sud, care astăzi este împărțită în E-Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia. Pretențiile formulate de statul român se ridicau la peste 550 milioane euro. 

Tot de curând, aceeași instanță a decis că E.ON România, controlată de grupul omonim, trebuie să achite SAPE peste 4 milioane de lei, plus dobândă, drept compensație pentru încălcarea drepturilor de acționar minoritar al statului român la subsidiarele E.ON Distribuție (actualmente Delgaz Grid) și E.ON Energie în ceea ce privește distribuirea de dividende. România ceruse compensații de 13,4 milioane lei.

EXCLUSIV Gabriel Sicoe, noul președinte ACAROM, cere reintroducerea unei taxe auto. ACAROM a ieșit din APIA “pentru că unele mărci au avut poziții diferite la Guvern” CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gabriel Sicoe, noul președinte ACAROM, cere reintroducerea unei taxe auto. ACAROM a ieșit din APIA “pentru că unele mărci au avut poziții diferite la Guvern”

În urmă cu circa o săptămână, SAPE a decis să contracteze avocați sau case de avocatură "de jurisdicție franceză" care să elaboreze opinii juridice cu privire la cele două decizii arbitrale favorabile României menționate mai sus, dar și "în vederea reprezentării intereselor SAPE SA în fața instanțelor judecătorești de la locul arbitrajelor (respectiv Paris), pentru situația formulării unor acțiuni în anulare, de către oricare dintre părțile celor două dosare", potrivit unui document al companiei.

Entitatea controlată integral de Ministerul Energiei, moștenitoare a litigiilor Electrica SA de dinainte de privatizarea prin listare la Bursă a companiei din 2014, inclusiv a celor legate de privatizarea filialelor de distribuție și furnizare de energie, a primit în acest sens trei scrisori de intenție de la avocați și case de avocatură din Franța. Expeditorii sunt Paul-Albert Iweins, fost președinte al Consiliului Național al Barourilor din Franța, Jalal El Ahdab, membru al barourilor din Paris, Beirut și New York, precum și biroul din Paris al firmei International Dispute Resolution, prin reprezentantul acesteia, Betto Seraglini.

Pe 14 februarie, SAPE anunța, printr-un comunicat, că a primit hotărârea favorabilă a Tribunalului Arbitral din Paris în litigiul cu Enel, potrivit căreia italienii trebuie să plătească României peste 401 milioane euro, și că, la acel moment, inițiase "demersurile de evaluare a sentinței precum și a eventualilor pași necesar a fi urmați în legătură cu aceasta și, mai ales, cu executarea sa imediată".

Ulterior, pe 20 februarie, compania a dat un comunicat asemănător referitor la decizia favorabilă din litigiul cu E.ON, în care preciza că a inițiat "demersurile de evaluare a sentinței precum și a eventualilor pași necesar a fi urmați în legătură cu aceasta și eventuala contestare parțială a soluției".

Primăria Capitalei, proiecte noi de investiții: parc de distracții, acvariu, spital CITEȘTE ȘI Primăria Capitalei, proiecte noi de investiții: parc de distracții, acvariu, spital

Pe 17 martie, Profit.ro a întrebat oficial SAPE dacă, până la acea dată, Enel efectuase plata sumei de 401 milioane euro, conform sentinței Tribunalului Arbitral de la Paris, și dacă banii respectivi intraseră în conturile societății, iar dacă nu, care era la acel moment stadiul punerii în executare a sentinței arbitrale și ce demersuri întreprindea sau mai avea de întreprins SAPE pentru punerea în executare a deciziei. Compania nu a transmis nici un răspuns până în momentul publicării acestui material.

Mai mult, luna aceasta s-a reluat în justiția românească un litigiu dintre SAPE și Enel pe aceeași speță. Acesta, ca și cel de la Paris, a pornit de la prevederea din contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud potrivit căreia Enel avea obligația să cumpere, până la finalul anului 2012, cote de câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului român la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, după privatizare.

În vara anului 2012, Guvernul Ponta a constat că nu există legislație care să permită derularea tranzacției. În consecință, a fost emisă OUG  25/2012 privind unele măsuri pentru derularea exercitării opțiunii de vânzare de acțiuni, iar în temeiul acesteia a fost emisă ulterior HG nr. 1.163/2012 pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, a numărului acțiunilor și a prețului unitar al acțiunii.

HG nr. 1.163/2012 fixa, în conformitate cu formula din contractul de privatizare, prețul de vânzare a câte 13,57% din participațiile rămase în posesia statului român la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia la suma totală de 521,5 milioane euro. Actul normativ citat prevedea și dreptul statului de a primi dividende de la Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia până în momentul în care Enel ar fi preluat participațiile de câte 13,57% la cele două companii, potrivit contractului de privatizare.

În premieră, SRI vine la târgul Angajatori De TOP CITEȘTE ȘI În premieră, SRI vine la târgul Angajatori De TOP

Enel nu a fost de acord cu aceste condiții și a depus la Curtea de Apel București (CAB), în septembrie 2013, cerere de anulare a hotărârii Guvernului Ponta. În aprilie 2014, instanța a decis să respingă acțiunea italienilor ca prescrisă, însă aceștia au făcut recurs. În paralel, în iulie 2014, România a reclamat Enel la Tribunalul Arbitral de la Paris pe aceeași temă, formulând pretenții de peste 521 milioane euro plus dobânzi și primind o sentință favorabilă în februarie 2017, în privința căreia SAPE se pregătește pentru o eventuală cerere de anulare în justiția franceză. 

Revenind la procesul din țară, în octombrie anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a admis recursul Enel, a casat sentința CAB și i-a trimis cauza spre rejudecare. Judecata s-a reluat pe 7 martie 2017, instanța dictând amânare, pentru a da timp părților să studieze actele de la dosar, și fixând următorul termen pentru 4 aprilie.

În 2016, SAPE a mai deschis un litigiu împotriva Enel la Paris, prin care le cerea italienilor despăgubiri pentru dividendele pe care, în opinia autorităților române, Enel ar fi trebuit să le acorde statului din profiturile celor două companii desprinse din Electrica pentru anul 2012, respectiv suma de aproape 55 milioane lei. Ulterior, SAPE s-a decis să pluseze și a cerut dividendele care i s-ar fi cuvenit pentru întreaga perioadă 2008-2015.

Pe de altă parte, în iulie 2016, SAPE a pierdut alt arbitraj cu Enel la Paris, în care ceruse despăgubiri de peste 900 milioane de euro pentru nerespectarea angajamentelor luate la privatizarea Electrica Muntenia Sud, statul fiind obligat, în plus, la cheltuieli de judecată de 1,5 milioane de euro. Litigiul a fost declanșat în 2013, în urma unui raport al Curții de Conturi din 2012, în care se susținea că Enel nu ar fi respectat angajamentele de după preluarea Electrica Muntenia Sud.

viewscnt
Afla mai multe despre
enel
sape
electrica sa
enel distributie
enel energie
tribunalul arbitral de la paris
arbitraj paris enel