Termocentrala Mintia nu mai este nici măcar conservată. DECIZIE - retragerea din exploatare și închiderea

Termocentrala Mintia nu mai este nici măcar conservată. DECIZIE - retragerea din exploatare și închiderea
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 3 ian 2022

Grupurile de producție de energie de la termocentrala pe cărbune Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), oprite din funcționare în februarie anul trecut și intrate în conservare din primăvara anului 2021, vor fi retrase din exploatare și închise, potrivit unei decizii a Adunării creditorilor companiei de stat aflate în insolvență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Menținerea în conservare a termocentralei presupunea costuri cu întreținerea, mentenanța și paza echipamentelor acesteia. Conducerea Complexului a comunicat încă din noiembrie 2021 că nu sunt bani pentru suportarea acestor costuri.

Firea își anunță candidatura la Primăria Capitalei: Următoarele două mandate aici mă văd și aici am abilități CITEȘTE ȘI Firea își anunță candidatura la Primăria Capitalei: Următoarele două mandate aici mă văd și aici am abilități

Ministerul Energiei, acționarul unic al CEH, a transmis pe 9 decembrie anul trecut o adresă administratorului judiciar al companiei, prin care a solicitat "luarea măsurilor pentru  retragerea din exploatare și închiderea grupurilor energetice ale Sucursalei Electrocentrale Deva, aflate în conservare", adică obținerea aprobării creditorilor, precum și notificarea în acest sens a Dispeceratului Transelectrica și a ANRE, se arată în documente oficiale analizate de Profit.ro.

Pe 21 decembrie 2021, adunarea creditorilor a aprobat retragerea din exploatarea și închiderea grupurilor de la Mintia, cu votul decisiv al Administrației Fondului pentru Mediu, care deține peste 48% din creanțele asupra Complexului (aproape 3 miliarde lei). ANAF și Hidroelectrica s-au abținut de la vot.

Austria: Legea care permite sinuciderea asistată a intrat în vigoare CITEȘTE ȘI Austria: Legea care permite sinuciderea asistată a intrat în vigoare

Până pe 31 decembrie 2021 inclusiv, pe site-ul Transelectrica, cele 5 grupuri de la Mintia, cu putere instalată totală de 1.050 MW, apăreau cu mențiunea "Intrare în conservare conform Adresei Ministerului Energiei nr. 12155/28.04.2021". Acum, ele nu mai apar deloc.

De altfel, în ultima ședință a Comitetului de Reglementare al ANRE de anul trecut, din 29 decembrie, s-a luat decizia modificării licenței de producție a CEH, pentru a reflecta noul statut al termocentralei Mintia.

FOTO Simona Halep se amuză după ce s-a antrenat în prima zi a anului: “Unii cu sapa... alții cu mapa” CITEȘTE ȘI FOTO Simona Halep se amuză după ce s-a antrenat în prima zi a anului: “Unii cu sapa... alții cu mapa”

După cum a relatat Profit.ro, activele termocentralei Mintia, aflate în portofoliul Sucursalei Electrocentrale Deva a CEH, vor fi scose la vânzare. Printre cei interesați să le preia se numără GSP Power al lui Gabriel Comănescu sau Turboenergy Power din Chișinău, dar și companii din Coreea de Sud și Israel.

Și producătorul de gaze controlat de stat Romgaz are planuri cu un teren de la Mintia, aflat în proprietatea CEH, vrând să construiască acolo o nouă centrală de producție de energie pe gaze în ciclu combinat, cu putere instalată de peste 400 MW, investiție estimate la circa 300 milioane euro.

Papa Francisc: Violența împotriva femeilor este o insultă față de Dumnezeu CITEȘTE ȘI Papa Francisc: Violența împotriva femeilor este o insultă față de Dumnezeu

"(…) până în prezent, un număr de opt investitori au semnat acorduri de confidențialitate în vederea continuării demersurilor de cumpărare a activelor sucursalei. După întocmirea caietului de sarcini, administratorul judiciar urmează să convoace adunarea creditorilor pentru aprobarea acestuia și pentru a stabili prețul de pornire în vederea materializării tranzacției având ca obiect activele SE Deva", le-a transmis administratorul judiciar creditorilor CEH luna trecută. 

Activele Sucursalei Electrocentrale Deva a CEH au fost evaluate oficial la o valoare de piață de 100,88 milioane euro și una de lichidare de peste 61 milioane euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
termocentrala mintia inchidere
investitori termocentrala mintia
vanzare active termocentrala mintia