Transgaz și Bulgartransgaz semnează cu compania austriacă Habau contractul pentru interconectorul de gaze pe sub Dunăre

Transgaz și Bulgartransgaz semnează cu compania austriacă Habau contractul pentru interconectorul de gaze pe sub Dunăre
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 apr 2016

Transgaz și Bulgartransgaz semnează miercuri, la Sofia, un contract cu compania austriacă Habau PPS Pipeline Systems pentru construcția tronsonului pe sub Dunăre a unui interconector de gaze între România și Bulgaria, relatează Novinite.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ceremonia de semnare va avea loc miercuri după-amiază, la Sofia, a anunțat  Ministerul Energiei din Bulgaria, scrie News.ro

Bulgartransgaz și Transgaz implementează împreună un proiect de diversificare a furnizorilor și rutelor de gaze.

Celor două companii le-au fost acordate până la 8,9 milioane de euro pentru finanțarea proiectului, în cadrul European Energy Programme for Recovery (EEPR).

În luna februarie, Habau a câștigat o licitație pentru construcția secțiunii subacvatice a interconectorului de gaze.

Tronsonul, cu o lungime de aproximativ 2 kilometri, urmează să fie construit într-o perioadă de 119 zile lucrătoare, la un preț de 4,57 milioane de euro, fără TVA, potrivit capital.bg.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
bulgartransgaz
habau