Tranzacție: Engie a cumpărat 60% din acțiunile companiei brașovene Flashnet, cu intenția de a-și consolida poziția pe piața de iluminat public inteligent

Tranzacție: Engie a cumpărat 60% din acțiunile companiei brașovene Flashnet, cu intenția de a-și consolida poziția pe piața de iluminat public inteligent
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 5 iul 2018

Grupul francez Engie a cumpărat 60% din acțiunile companiei brașovene Flashnet, dezvoltor de sisteme inteligente de gestionare a energiei pentru orașe, cu intenția de a-și consolida poziția pe piața de iluminat public inteligent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

 

Pe piață din 2005, compania din Brașov a dezvoltat soluția inteliLIGHT® de gestionare a iluminatului stradal, permițând economisirea energiei și reducerea costurilor de programare și întreținere. Soluția a fost introdusă în orașe precum Dubai (Emiratele Arrae Unite), Penang (Malaezia), Brașov, Craiova (România), Mecca, Riyadh (Arabia Saudită), Atena (Grecia).

Anul trecut, cu peste 40 de angajați, Flashnet a avut afaceri de 3,2 milioane lei și o pierdere de 4,3 milioane lei. În 2016, compania avusese afaceri duble, de 6,2 milioane lei, și un profit de 1,1 milioane lei.

EXCLUSIV Transelectrica ar urma să investească în Republica Moldova, devenind acționar majoritar la Moldelectrica, după modelul tranzacției Transgaz-Vestmoldtransgaz CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Transelectrica ar urma să investească în Republica Moldova, devenind acționar majoritar la Moldelectrica, după modelul tranzacției Transgaz-Vestmoldtransgaz

Grupul francez Engie este prezent în Romania în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate și servicii energetice.

 

Engie România și filialele sale au 1,6 milioane de clienți, operează o rețea de distribuție de circa 19.000 km, dețin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW și au 3.620 de angajați.

Anul trecut, profitul net al Engie România a scăzut cu peste 11%, de la 80 de milioane de euro la 71 de milioane euro.

Evoluția rezultatului din România contrastează cu cea companiei-mamă, care a trecut pe profit după 2 ani consecutivi de pierderi.

Engie România, controlată de grupul francez omonim, care deține o participație de 51% la companie, este, alături de E.ON, unul dintre jucătorii principali din industria de distribuție de gaze naturale pe piața locală.

Alături de grupul francez omonim, printre acționarii Engie România se mai numără statul român, cu o participație de 37%, și Fondul Proprietatea, care deține 12% din acțiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
engie
carbune