Tranzacție surpriză: E-INFRA și-a cedat businessul eolian partenerului german

Tranzacție surpriză: E-INFRA și-a cedat businessul eolian partenerului german
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 29 ian 2021

Electrogrup SA, cea mai mare companie din grupul E-INFRA deținut de antreprenorii clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu, și-a cedat participația de 40% din capitalul furnizorului de servicii de instalare și mentenanță pentru parcuri eoliene Wind Energy Service East Europe SRL (WESEE), către un vehicul juridic controlat de asociatul majoritar al WESEE, compania germană EMEA Wind GmbH, potrivit unui document oficial văzut de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Astfel, Electrogrup și-a cesionat părțile sociale deținute la WESEE firmei germane FrogTime GmbH, membră a aceluiași grup din care face parte și EMEA Wind GmbH, companie specializată în servicii pentru energia eoliană din Germania.

În urma cesiunii, EMEA Wind GmbH deține 60% din capitalul WESEE, iar FrogTime GmbH – restul de 40%, preluat acum de la Electrogrup SA.

Vânzările de ceasuri elvețiene au scăzut anul trecut pe toate piețele majore, cu excepția Chinei CITEȘTE ȘI Vânzările de ceasuri elvețiene au scăzut anul trecut pe toate piețele majore, cu excepția Chinei

Cesiunea s-a făcut "(...) în linie cu situația financiară curentă și situația în general a WESEE", este argumentul din document.

Potrivit celor mai recente date financiare disponibile, WESEE a trecut pe pierderi în 2019, cu un minus de 2,37 milioane lei, de la profitul net de 1,92 milioane lei din 2018. Este doar a doua pierdere anuală consemnată de WESEE de la înființarea sa în 2010, prima survenind în 2015. Totodată, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu peste 27% în 2019, la 26,81 milioane lei, iar datoriile s-au dublat, la 11,19 milioane lei.

Electrogrup SA, fostul asociat WESEE, a terminat anul 2019 cu un profit net de 10,46 milioane lei, în scădere cu 55% față de anul anterior, la un rulaj de 235,29 milioane lei, cu 28% mai mic comparativ cu 2018.

În toamna anului 2018, acționarii E-INFRA anunțau intenția de a lista grupul la Bursa de Valori București (BVB), intenție care însă nu s-a mai materializat. Din grupul controlat de antreprenorii clujeni mai fac parte firmele Nova Power&Gas, Netcity Telecom și Direct One.

viewscnt
Afla mai multe despre
e-infra
electrogrup
wind energy service east europe
instalare mentenanta turbine eoliene
energie eoliana