Tribunalul ICC de la Paris a obligat statul român să ramburseze OMV Petrom costuri istorice de mediu de peste 300 milioane lei

Tribunalul ICC de la Paris a obligat statul român să ramburseze OMV Petrom costuri istorice de mediu de peste 300 milioane lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iul 2020

Un tribunal arbitral de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris a obligat luna aceasta statul român să plătească OMV Petrom peste 287 milioane plus dobânzi, reprezentând costuri istorice suportate de companie cu lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului care, potrivit contractului de privatizare a celui mai mare producător de țiței și gaze din România, trebuie rambursate de către autoritățile de la București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"În data de 9 iulie 2020, tribunalul arbitral a emis Decizia Finală în arbitrajul inițiat de OMV Aktiengesellschaft („OMV AG”) la Camera Internațională de Comerț de la Paris (”ICC”) împotriva Ministerului Mediului din România, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de către Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom SA cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului. Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze OMV Petrom SA suma de 287,62 milioane lei (aproape întreaga sumă solicitată inițial) și dobânda aferentă. Impactul deciziei este reflectat în rezultatele pentru T2 2020 și se referă în principal la recunoașterea unui venit din dobânzi în rezultatul financiar net", se arată în raportul semestrial pe 2020 al OMV Petrom.

Potrivit documentului citat, rezultatul financiar net al OMV Petrom s-a îmbunătățit la 87 milioane lei în T2 2020, de la 29 milioane lei în T2 2019, în principal ca urmare a recunoașterii a respectivului venit din dobânzi.

"Conform contractului de privatizare, OMV Petrom SA este îndreptățită să recupereze de la statul român o parte din cheltuielile de dezafectare și de mediu efectuate pentru restaurarea și decontaminarea zonelor aferente unor activități desfășurate înaintea procesului de privatizare a societății din 2004. Ca urmare, OMV Petrom SA a înregistrat ca și creanțe de la statul român costurile estimate cu dezafectarea având o valoare prezentă netă de 1.793,22 milioane lei la 31 decembrie 2019 (2018: 1.589,95 milioane lei) și costurile estimate cu obligațiile de mediu în Downstream Oil și Upstream, având o valoare prezentă netă de 169,61 millioane lei (2018: 170,88 millioane lei), întrucât acestea existau înaintea procesului de privatizare a OMV Petrom SA. În data de 7 martie 2017, OMV AG, ca parte din contractul de privatizare, a inițiat o procedură de arbitraj împotriva Ministerului Mediului din România, în conformitate cu regulile Camerei Internaționale de Comerț, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de către Ministerul Mediului pentru costuri suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului. La 31 decembrie 2019, suma în arbitraj este de 287,66 milioane RON, iar procedura de arbitraj este în derulare", se menționa în raportul anual al OMV Petrom pe 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrom costuri istorice de mediu
litigiu omv petrom statul roman
romania despagubiri petrom