ULTIMA ORĂ DECIZIE Prețurile plafonate la energie și gaze valabile de la 1 ianuarie 2023

ULTIMA ORĂ DECIZIE Prețurile plafonate la energie și gaze valabile de la 1 ianuarie 2023
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 23 nov 2022

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022, care modifică de la 1 ianuarie sistemul de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii finali. Draftul de act normativ a întrunit 177 de voturi pentru, 75 împotrivă și 11 abțineri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, de anul viitor, plafoanele vor fi următoarele:

DNA face 162 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și corupție în domeniul vamal, cu câteva săptămâni înainte de decizia crucială privind aderarea la Schengen CITEȘTE ȘI DNA face 162 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și corupție în domeniul vamal, cu câteva săptămâni înainte de decizia crucială privind aderarea la Schengen

- maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023-31 martie 2025 de către urmatoarele categorii de clienți: (i) clientii casnici al căror consum lunar este cuprins între 0-100 kWh inclusiv; (ii) clienții casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele mentionațe; (iii) clienții casnici care au în întreținere cel puțin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ, în baza unei cereri si a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate; (iv) clienții casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 ani în cazul în care urmează o formă de învațământ, în baza unei cereri si a unei declarații pe propria răspundere; prețul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate;

- maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 de către clienții casnici al căror consum lunar la locul de consum este cuprins între 100,01 și 255 kWh; consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună se facturează la prețul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul depășește 300 kWh/lună întreg consumul se facturează la prețul de maximum 1,3 lei/kWh;

FOTO Controale ANPC în mijloacele de transport STB. „Să cureți 43 de tramvaie cu două persoane, în trei ore, pare desprins din reclamele la detergenți” CITEȘTE ȘI FOTO Controale ANPC în mijloacele de transport STB. „Să cureți 43 de tramvaie cu două persoane, în trei ore, pare desprins din reclamele la detergenți”

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar realizat la locul de consum, diferența de consum lunar de energie electrică urmând a fi facturată la prețul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentatului legal pentru următoarele categorii de consumatori: (i) întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr.346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri; (ii) operatorii/operatorii regionali definiți la art.2 lit.g) și h) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce prestează/furnizează serviciile de utilități publice prevăzute la art.1 alin.(2) lit.a), b), b 1 ), c) și h) din Legea nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și Societatea de Transport cu Metroul București «Metrorex» - S.A.; (iii) operatorii economici din domeniul industriei alimentare, identificați prin cod CAEN 10, precum și cei din domeniul agriculturii și pescuitului, identificați prin cod CAEN 01 și 03; (iv) autoritățile și instituțiile publice locale, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiile și societățile comerciale de interes județean, municipal sau local, regiile autonome și toate entitățile publice și private care prestează un serviciu public, în temeiul legii, dacă sunt înființate sau organizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, municipiului București și, după caz, la nivelul subdiviziunilor administrative-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale; (v) institutele naționale de cercetare-dezvoltare, astfel cum sunt definite de Ordonanța Guvernului nr.57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003 cu modificările și completările ulterioare. În plenul Camerei, în această categorie au fost incluse și aeroporturile din subordinea Ministerului Transporturilor.

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice și private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al unităților de învățământ publice și private, definite conform Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și al creșelor, al furnizorilor publici și privați de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare. Plafonarea menționată în prezentul articol se aplică și pentru situațiile în care una dintre entitățile menționate anterior este beneficiarul final al consumului de energie electrică și/sau pentru toate clădirile care au fost construite și autorizate cu destinația de spitale;

- maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul lunar, realizat la locul de consum, pentru instituțiile publice, altele decât cele prevăzute la lit. d), precum și pentru cele aparținând cultelor recunoscute oficial în România, potrivit Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată; diferența de consum lunar de energie electrică se facturează la prețul de maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus;

- maximum 1,3 lei kWh, cu TVA inclus, pentru ceilalți consumatori casnici si noncasnici de energie electrică.

GRAFICE BNR: Creșterea deficitului de cont curent, care a atins un nivel record în T3, este “deosebit de îngrijorătoare”. Banca centrală se așteaptă și la frânarea dinamicii salariilor CITEȘTE ȘI GRAFICE BNR: Creșterea deficitului de cont curent, care a atins un nivel record în T3, este “deosebit de îngrijorătoare”. Banca centrală se așteaptă și la frânarea dinamicii salariilor

Plafoanele de preț la gaze naturale vor rămâne la actualele niveluri, de 0,31 lei/kWh pentru casnici și de 0,37 lei/kWh pentru noncasnici cu consum anual de cel mult 50.000 MWh.

De prețul de 0,37 lei/kWh vor beneficia în plus, de la 1 ianuarie 2023, și clienții noncasnici din cadrul parcurilor industriale reglementate de Legea nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, cu modificările și completările ulterioare, precum și cei din cadrul sistemelor de distribuție închise definite conform Legii nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.

Cum arată planurile de separare și câți oameni vor fi implicați în noua companie de motoare de la Mioveni - \ CITEȘTE ȘI Cum arată planurile de separare și câți oameni vor fi implicați în noua companie de motoare de la Mioveni - "Horse”. Șeful Dacia, despre ținta de 2 milioane de mașini: „România este inima acestui business!”

″Pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025, pentru perioadele de facturare pentru care consumul se stabileste in baza indexului citit si transmis de către client, incadrarea in transele de consum stabilite potrivit prevederilor art. 1 se realizează pe baza consumului de energie electrica determinat luand in considerare indexul transmis de acesta. In cazul in care intervalul de citire de catre operatorul de distribuție, denumit în continuare OD, este cel stabilit prin dispozitiile legale in vigoare, consumul aferent fiecarei perioade de facturare cuprinse intre doua citiri ale contorului de catre OD se stabileste ca produs intre numarul de zile a perioadei de facturare si consumul mediu zilnic, incadrarea si facturarea clientului fiind in conformitate cu transele de consum aferente. In cazul in care OD realizeaza citirea contorului la un interval mai mare decat cel de 3 luni prevazut prin dispozitiile legale in vigoare, suplimentar fata de sanctiunea prevazuta de lege si penalitatile prevazute in standardul de performanta, regularizarea consumului de energie electrica se realizeaza prin raportare la ultimul index citit si comunicat de către client/OD, incadrarea in transele de consum pentru perioada de facturare fiind realizata in baza consumului stabilit ca diferenta intre indexul citit si comunicat de OD si indexul citit si comunicat de client/OD″, prevede legea.

Aceasta mai stipulează că, în cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client în termen de 5 zile de la data emiterii facturii de regularizare, iar sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare. Nerespectarea de către furnizori a acestei obligații constituie contravenție și se constată și se sancționează în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 123/2012 a energiei.

CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Cea mai mare tranzacție de pe piața imobiliară românească, semnată: CA Immo iese de pe piața românească. Frații Pavăl - cumpărători

Alte modificări aprobate în comisiile Camerei Deputaților și păstrate în forma finală votată de plen:

- Clienții casnici vor beneficia de prețuri plafonate la energie electrică pentru un singur loc de consum;

- Furnizorilor de energie electrică și gaze naturale le va fi interzis să afișeze oferte-tip concurențiale de furnizare care să prevadă prețuri mai mari decât plafoanele impuse prin lege;

- Supraimpozitarea din energie, constând în impunerea de contribuții la așa-numitul Fond de Tranziție Energetică, va fi aplicată și entităților cu care producătorii de energie electrică încheie contracte de hedging pentru a se proteja de riscurile presupuse de volatilitatea prețurilor de pe piețe;

- Producătorii de energie termică pe bază de gaze naturale care rămân fără sursă de combustibil iarna aceasta vor avea furnizor de ultimă instanță (FUI) dedicat lor, numit de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE);

- Producătorilor de energie electrică din surse fosile din România li se va permite să practice prețuri mai mari de 450 lei/MWh la curentul vândut furnizorului de stat Energocom din Republica Moldova pentru a-și îndeplini obligația legală de a contribui, în limita cantităților de curent din producția proprie disponibile, la menținerea securității în alimentarea cu electricitate a consumatorilor de peste Prut.

viewscnt
Afla mai multe despre
preturi plafonate energie gaze
scumpire energie gaze
criza energetica