ULTIMA ORA Producătorii de energie electrică care investesc în capacități noi nu vor mai fi obligați să oferteze întreaga producție pe OPCOM

ULTIMA ORA Producătorii de energie electrică care investesc în capacități noi nu vor mai fi obligați să oferteze întreaga producție pe OPCOM
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 14 mai 2020

Companiile care investesc în capacități noi de producție de energiei electrică, începând cu 1 iunie, nu vor mai fi obligați să oferteze întreaga producție pe piețele centralizate, putând semna și contracte bilaterale în avans pentru a-și putea finanța proiectele, prevede o ordonanță de urgență de modificare a legii energiei electrice și gazelor naturale adoptată joi de guvernul României.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anunțul a fost făcut de ministrul economiei și energiei, Virgil Popescu, care a precizat că guvernul vrea să stimuleze investițiile noi în producția de energie electrică.

“Una dintre bariere era obligativitatea de a vinde pe piața centralizată, pe OPCOM. Practic, nici un investitor mare, serios nu putea să vină să investească miliarde de euro în România  și să nu își poată finanța investiția bancar, cu contracte de vânzare anticipată, acele contracte de tip power purchase agreement.”, a afirmat acesta.

Potrivit legii energiei electrice și gazelor naturale, până în prezent, producătorii aveau obligația să vândă întreaga producție doar pe piețele centralizate.

Noul act normativ prevede că “prin derogare, pe piața concurențială, angro sau cu amănuntul, producătorii pot încheia contracte bilaterale în afara pieței centralizate, la prețuri negociate, cu respectarea regulilor de concurență, pentru energia electrică provenită de la noi capacități energetice de producție, puse în funcțiune după data de 1 iunie 2020.”

Totodată, potrivit vechilor prevederi, producătorii erau obligați “să oferteze public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică disponibilă”.

Noua ordonanță prevede ca producătorii “să oferteze public și nediscriminatoriu pe piața concurențială întreaga energie electrică rămasă disponibilă, cu excepția energiei electrice provenite de la capacitățile energetice de producție puse în funcțiune după data de 1 iunie.

viewscnt
Afla mai multe despre
investitii
productie
energie electrica