ULTIMA ORĂ Statul refuză să majoreze capitalul filialei SMART SA a Transelectrica și să-i garanteze un împrumut de la bancă. Urmează insolvența?

ULTIMA ORĂ Statul refuză să majoreze capitalul filialei SMART SA a Transelectrica și să-i garanteze un împrumut de la bancă. Urmează insolvența?
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 21 ian 2019

Acționarii operatorului sistemului energetic național, Transelectrica, controlat de stat prin Ministerul Economiei cu 58,6% din acțiuni, au respins cu majoritate amplă în AGA solicitările companiei de a i se permite să garanteze un împrumut de peste 27 milioane lei al filialei sale de mentenanță SMART SA și să participe cu numerar în sumă similară la majorarea capitalului social al acesteia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Filiala SMART SA, deținută de Transelectrica, cu circa 70% din acțiuni, și de Ministerul Economiei (30%), este specializată în lucrări de mentenanță în beneficiul operatorului sistemului energetic național, fiind principalul contractor al acestuia.

Potrivit documentelor pregătitoare ale AGA, întocmite de Transelectrica, operatorul ia în calcul riscul intrării în insolvență a SMART SA. Filiala se află în continuu pe pierdere din anul 2015 încoace, în septembrie 2018 pierderea totală reportată ridicându-se la 23,55 milioane lei.

ULTIMA ORĂ Statul refuză să majoreze capitalul filialei SMART SA a Transelectrica și să-i garanteze un împrumut de la bancă. Urmează insolvența?
ULTIMA ORĂ Statul refuză să majoreze capitalul filialei SMART SA a Transelectrica și să-i garanteze un împrumut de la bancă. Urmează insolvența?

BNR a atras de la bănci depozite de 4,3 miliarde de lei, o treime față de nivelul de săptămâna trecută, mișcare menită să reducă presiunea pe curs CITEȘTE ȘI BNR a atras de la bănci depozite de 4,3 miliarde de lei, o treime față de nivelul de săptămâna trecută, mișcare menită să reducă presiunea pe curs

“Profitabilitatea operațională obținută este marginală și nu acoperă cheltuielile cu amortizarea și pe cele financiare. Astfel, filiala reprezintă un risc din perspectiva oricărui finanțator pentru că dincolo de impactul pe fluxurile de trezorerie, pierderile erodează capitalurile proprii ale societății”, se arată în documentele citate.

SMART SA a elaborat un plan de redresare care prevede rambursarea în totalitate a facilității de credit de la ING în anii 2018 și 2019, printr-o majorare de capital de 27 milioane lei. Din această sumă, 5 milioane lei ar reprezenta cheltuieli pentru investiții. Astfel, SMART SA propune o reversare a pierderilor și trecerea pe profit din 2019, creșterea cifrei de afaceri din mentenanță, finalizarea contractelor de investiții în acest an și contractarea de noi proiecte, precum și dublarea cifrei de afaceri cu alți clienți.

Filiala are în prezent derulare trei proiecte de investiții: Dumbrava, cu termen de punere în funcțiune iunie 2019 și cu stadiu de realizare de 18%, Arefu, cu termen de finalizare noiembrie 2019 și stadiu de realizare de 0,4%, și Râureni, care trebuie finalizat trebuie predat în decembrie 2019 și este realizat în proporție de 2,5%.

Gigantul american Visteon a închiriat 5.000 de metri pătrați în clădirea ISHO Offices din Timișoara pentru viitorul centru de dezvoltare a componentelor auto CITEȘTE ȘI Gigantul american Visteon a închiriat 5.000 de metri pătrați în clădirea ISHO Offices din Timișoara pentru viitorul centru de dezvoltare a componentelor auto

Potrivit Transelectrica, aprobarea majorării de capital trebuie condiționată de refacerea de către SMART SA a planului de redresare, în sensul reducerii veniturilor estimate la nivelul rezultat din trendul istoric, respectiv promovării unor măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor operaționale, astfel încât acestea să fie mai mici decât veniturile modificate.

În situația persistenței riscului de intrare în insolvență, este recomandabil ca orice formă de sprijin financiar să se realizeze după demararea procedurii de insolvență, pentru ca finanțarea să beneficieze de protecția legală suplimentară acordată de legea finanțărilor pe timpul derulării procedurii, cu recuperarea prioritară și privilegiată a fondurilor, în detrimentrul altor creditori ale căror creanțe sunt anterioare deschiderii procedurii”, se arată în documentele AGA.

Transelectrica, operatorul sistemului de transport al energiei electrice, a înregistrat o creștere a profitului net cu aproximativ 50% în primele trei trimestre ale anului 2018, în pofida scăderii veniturilor operaționale cu 24%, cauzată în principal de reducerea cu 5% de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a tarifului mediu pentru serviciul de transport. Principala explicație a profitului înregistrat în primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului anterior, este reducerea cu 37% a costurilor operaționale, în special a celor de pe piața de echilibrare (care s-au diminuat cu 54%). În perioada ianuarie-septembrie 2018, Transelectrica a înregistrat un profit net de aproximativ 100 milioane lei, la un nivel al veniturilor operaționale de 1,8 miliarde de lei.

ULTIMA ORĂ Statul refuză să majoreze capitalul filialei SMART SA a Transelectrica și să-i garanteze un împrumut de la bancă. Urmează insolvența?
Extrase din documentele pregătitoare ale AGA Transelectrica din 21 ianuarie 2019

Extrase din documentele pregătitoare ale AGA Transelectrica din 21 ianuarie 2019

viewscnt
Afla mai multe despre
transelectrica
smart sa; insolventa
ing bank
majorare de capital
scrisoare de garantie
credit bancar
imprumut de la banca
mentenanta transelectrica