ULTIMA ORĂ VIDEO Ambasadorul Rusiei acuză persecutarea nejustificată a gigantului Lukoil, după ce Profit.ro a anunțat decizia de impunere a ANAF

ULTIMA ORĂ VIDEO Ambasadorul Rusiei acuză persecutarea nejustificată a gigantului Lukoil, după ce Profit.ro a anunțat decizia de impunere a ANAF
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 feb 2023

Ambasadorul Federației Ruse în România, Valeri Kuzmin, acuză, printre altele, persecutarea nejustificată a mediului de afaceri rus, în special a celui mai mare investitor rus din România, ”Petrotel-Lukoil”, susținând că au existat și acțiuni neprietenoase, discriminatorii, împotriva cetățenilor ruși, persoane fizice, care trăiesc legal în România (servicii bancare, probleme cu carduri de credit etc.). 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

El a arătat că România a aderat la sancțiunile ilegale împotriva Rusiei și a fost inclusă, astfel, de guvernul rus pe lista țărilor neprietenoase.

EXCLUSIV DOCUMENT Bruxelles-ul a transmis României un prim răspuns la întrebarea de 1 miliard euro: Plătește OMV Petrom taxa de solidaritate? Două puncte clarificate, unul în suspensie CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT Bruxelles-ul a transmis României un prim răspuns la întrebarea de 1 miliard euro: Plătește OMV Petrom taxa de solidaritate? Două puncte clarificate, unul în suspensie

"La inițiativa conducerii României, dialogul politic și diplomatic dintre țările noastre este, practic, în pauză. Implementarea multor articole din marele Tratat politic ruso-român privind relațiile de prietenie și cooperare din 2003 nu funcționează. Comisia interguvernamentală de cooperare economică, științifică și tehnică nu mai lucrează de câțiva ani.

Anul trecut, mai mulți diplomați ai Ambasadei Rusiei în România au fost expulzați din țară.

Compania greacă PPC, care vrea să cumpere Enel România, face o investiție majoră în Macedonia de Nord CITEȘTE ȘI Compania greacă PPC, care vrea să cumpere Enel România, face o investiție majoră în Macedonia de Nord

Unul dintre principalii factori negativi în relațiile bilaterale este tot mai multe restricții introduse pentru afacerile rusești, persecutarea nejustificată a mediului de afaceri rus, în special a celui mai mare investitor rus din această țară, ”Petrotel-Lukoil”. Au existat și acțiuni neprietenoase, discriminatorii împotriva cetățenilor ruși, persoane fizice, care trăiesc legal în România (servici bancare, probleme cu carduri de credit etc.). Acest lucru, desigur, nu contribuie la îmbunătățirea atmosferei în relațiile noastre", este citat ambasadorul de către publicația vestidinrusia.

ANAF i-a emis decizie de impunere gigantului petrolier rus Lukoil, în urma unei inspecții fiscale, solicitându-i să plătească impozit suplimentar în sumă totală de peste 50 de milioane de lei pe profituri obținute în 2021, din operațiuni din România de vânzare de produse petroliere, inclusiv la export, relevă date analizate de Profit.ro. 

După cum a relatat Profit.ro, soarta principalelor business-uri ale gigantului rus Lukoil în România, cel de rafinare și cel de distribuție carburanți, depinde de posibilitatea importului de materie primă prin intermediul terminalului Caspian Pipeline Consortium (CPC) din portul rusesc Novorosisk, scutit de la sancțiunile UE, terminal prin care este alimentată și cea mai importantă rafinărie din România, Petromidia, deținută de grupul kazah KMG.

La acest moment, este evocată posibilitatea vânzării atât a afacerii din România, cât și a celei din Republica Moldova.

Decizia de impunere a fost emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești din cadrul ANAF pe numele sucursalei locale a Litasco, divizia de trading de țiței și produse petroliere înregistrată în Elveția a grupului Lukoil, divizie prin intermediul căreia rușii își controlează cele mai importante business-uri din România, respectiv rețeaua de benzinării Lukoil și rafinăria ploieșteană Petrotel.

Ion Țiriac, favorit să preia conducerea uneia dintre cele mai importante competiții de tenis CITEȘTE ȘI Ion Țiriac, favorit să preia conducerea uneia dintre cele mai importante competiții de tenis

Acestea au raportat pentru 2021 profituri nete (după plata impozitului) cumulate de peste 182 milioane lei, potrivit termene.ro, grosul fiind înregistrat de stațiile de alimentare cu carburanți (peste 160 milioane lei, la o cifră de afaceri de aproape 8 miliarde lei). Rafinăria a obținut în anul respectiv profit net de circa 22 milioane lei, la rulaj de peste 1 miliard de lei.

Litasco SA Geneva Sucursala București (inițial Sucursala Ploiești) a fost înființată în România de traderul Lukoil în noiembrie 2020, ca sediu permanent al său, și a raportat pentru 2021 un profit net de numai circa 250.000 lei, la o cifră de afaceri de 7,2 milioane lei.

Daea: Vaca trece prin mari greutăți. A devenit dușmanul planetei CITEȘTE ȘI Daea: Vaca trece prin mari greutăți. A devenit dușmanul planetei

Potrivit Codului Fiscal, ″sediul permanent este un loc prin care se desfășoară integral sau parțial activitatea unui nerezident″, iar ″persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România au obligația de a plăti impozitul pe profit pentru profitul impozabil care este atribuibil sediului permanent″. Stabilirea rezultatului fiscal se face ținând cont numai de veniturile și cheltuielile atribuibile sediului permanent, rezultatul fiind determinat prin tratarea sediului permanent ca persoană separată și prin utilizarea regulilor prețurilor de transfer la stabilirea valorii de piață a transferurilor făcute între persoana juridică străină și sediul său permanent.

În plus, Convenția-Model a OECD privind regulile de evitare a dublei impuneri stipulează că ″(…) un Stat Contractant nu poate impozita profiturile unei întreprinderi din celălalt Stat Contractant în afara cazului în care aceasta își desfășoară activitatea prin intermediul unei reprezentanțe permanente situate în primul Stat menționat″.

Paco Rabanne a murit CITEȘTE ȘI Paco Rabanne a murit

În urma controlului fiscal, inspectorii ANAF au tras concluzia că Litasco SA Geneva Sucursala București, sediul permanent din România al Litasco Geneva, ″a omis înregistrarea în contabilitate și declararea corespunzătoare a unor operațiuni desfășurate în perioada ianuarie-iunie 2021, respectiv: - achiziții de materii prime (țiței) și servicii, de pe piața externă, intracomunitară și internă; - prelucrarea materiilor prime și transformarea lor în produse energetice; - livrări de produse energetice finite către piața internă, intracomunitară și externă″, potrivit unui document analizat de Profit.ro.

Pentru operațiunile menționate, ANAF a stabilit pentru Litasco București o bază de impozitare suplimentară de 317.285.628 lei, pentru care a calculat impozit pe profit de 50.765.701 lei. În plus, Fiscul a dispus companiei să ia și o serie de măsuri contabile și de raportare:

ULTIMA ORĂ VIDEO Ambasadorul Rusiei acuză persecutarea nejustificată a gigantului Lukoil, după ce Profit.ro a anunțat decizia de impunere a ANAF

ULTIMA ORĂ FOTO Un autocar românesc s-a răsturnat în Slovenia, trei pasageri au murit CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Un autocar românesc s-a răsturnat în Slovenia, trei pasageri au murit

Contactați pentru reacții și comentarii prin intermediul grupului Lukoil, reprezentanții Litasco nu au transmis niciun răspuns până în momentul publicării acestui articol.

Litasco Geneva a atacat dispoziția de măsuri emisă de ANAF pe numele sucursalei sale românești în instanță, în ultimele zile ale anului trecut. Compania a încercat să obțină și suspendarea executării acesteia până la finalizarea procesului pe fond în care urmărește anularea ei, însă fără succes.

România va produce pulberi și explozibil în parteneriat cu sud-coreenii de la Hanwha. Romarm țintește să devină furnizor global CITEȘTE ȘI România va produce pulberi și explozibil în parteneriat cu sud-coreenii de la Hanwha. Romarm țintește să devină furnizor global

La proces, Litasco Geneva a susținut că sucursalei din București i s-a atribuit ca sarcină exclusiv prestarea de servicii de suport logistic și depozitare și că activitățile de achiziționare de țiței, de prelucrare a acestuia și de vânzare a produselor energetice rezultate în urma rafinării sunt derulate de către societatea-mamă, Litasco Geneva.

(…) (Reclamanta – n.r.) a afirmat că toate operațiunile vizate de organele de inspecție au fost realizate direct de către Litasco SA Geneva, acesta fiind motivul pentru care nu au fost înregistrate în contabilitatea sucursalei, ci numai (în cea – n.r.) a societății-mamă″, se arată în documentul citat.

Noua magistrală de metrou din București. Traseul M4 Gara de Nord - Gara Progresul, lansat. Unde vor fi stațiile CITEȘTE ȘI Noua magistrală de metrou din București. Traseul M4 Gara de Nord - Gara Progresul, lansat. Unde vor fi stațiile

Potrivit datelor din dosar, ca și registrelor publice, activitatea principală a Litasco București este “Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși al produselor derivate”, sucursala deținând și atestat de comercializare de produse în sistem angro pentru această activitate.

(...) Litasco SA Geneva Sucursala București nu are nicio sarcină sau funcție privind operațiunile de mai sus (achiziție și prelucrare de țiței, vânzare de produse rafinate – n.r.), nu și-a asumat niciun risc, nu are personal și nici resurse (materiale sau financiare) alocate în vederea desfășurării acestor activități. Litasco SA Geneva Sucursala București reprezintă un sediu permanent în România, care s-a înregistrat în scopuri de TVA și i s-a atribuit codul aferent, (…) doar pentru serviciile de suport logistic, respectiv de depozitare. Precizează că dreptul de proprietate asupra țițeiului sau a produselor energetice tranzacționate aparține doar Litasco SA Geneva, aceasta deținând exclusiv dreptul de decizie asupra acestui aspect.

Ford a încheiat anul cu rezultate „sub așteptări” și o pierdere de 2 miliarde de dolari. Urmează decizii în restructurarea diviziei din Europa CITEȘTE ȘI Ford a încheiat anul cu rezultate „sub așteptări” și o pierdere de 2 miliarde de dolari. Urmează decizii în restructurarea diviziei din Europa

Cu toate acestea, pentru că locul livrărilor acestor produse este considerat ca fiind România, potrivit art. 275, alin. 1, lit. a Cod fiscal (<Se consideră a fi locul livrării de bunuri: a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terț>), vânzările de produse petroliere rafinate, efectuate de societatea-mamă Litasco SA Geneva, sunt impozabile în România, impunându-se menționarea pe facturile de vânzare a codului TVA.

(…), date fiind prevederile pct. 88, alin. 5 din HG nr. 1/2016, emise în aplicarea art. 316 Cod fiscal, societății Litasco SA Geneva nu i se putea acorda decât un singur cod TVA (<Persoanei impozabile care are sediul activității economice în afara României și este stabilită în România printr-unul sau mai multe sedii fixe fără personalitate juridică, conform art. 266 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, i se atribuie un singur cod de înregistrare în scopuri de taxă conform art. 316 din Codul fiscal>). Ca atare, Litasco SA Geneva a fost nevoită să înscrie pe facturi singurul cod TVA ce i-a fost atribuit, respectiv codul TVA al Litasco SA Geneva Sucursala București, deși calitatea de achizitor, respectiv vânzător, o avea Litasco SA Geneva.

Transelectrica își face Centru de Securitate cibernetică cu banii americanilor CITEȘTE ȘI Transelectrica își face Centru de Securitate cibernetică cu banii americanilor

Cu toate acestea, raportându-se exclusiv la aspectul formal de mai sus, organele fiscale au considerat că și aceste operațiuni au fost realizate de către Sucursala din România, inițiind o inspecție fiscală, în urma căreia au emis Raportul de inspecție fiscală nr. F-PH 321/20.10.2022 și decizia de impunere nr. F-PH 434/20.10.2022 prin care au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unui impozit suplimentar pe profit de 50.765.701 lei″, au argumentat avocații traderului elvețian al Lukoil.

Aceștia au mai reproșat Fiscului că a dat decizia de impunere fără a efectua nicio analiză a modelului de business practicat la nivelul întregului grup Lukoil, respectiv a sarcinilor, funcțiilor, responsabilităților, personalului, resurselor materiale și financiare care au fost atribuite sucursalei din România de către societatea-mamă, prin intermediul unui Memorandum încheiat între acestea.

Presa bulgară: Bruxelles-ul reia monitorizarea în Bulgaria, spre rușinea țării, în timp ce România a scăpat de MCV și se îndreaptă spre Schengen CITEȘTE ȘI Presa bulgară: Bruxelles-ul reia monitorizarea în Bulgaria, spre rușinea țării, în timp ce România a scăpat de MCV și se îndreaptă spre Schengen

De asemenea, nu s-a respectat principiul atribuirii veniturilor și cheltuielilor, respectiv modul de calcul al rezultatului fiscal al unui sediu permanent, astfel cum este stabilit de art. 7, alin. 1 și 2 ale Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Elveția, de comentariile aferente art. 7 din Convenția OECD, de art. 36 Cod fiscal, de pct. 37, alin. 4 din HG nr.1/2016, din care rezultă, în esență, faptul că dreptul de impozitare al statului în care este situat sediul permanent se limitează doar la profiturile atribuibile acelui sediu permanent, adică doar la cele rezultate din operațiunile desfășurate de societatea-mamă prin intermediul acelui sediu permanent, nu și la cele obținute în acel stat, dar desfășurate direct de societatea-mamă. Organul fiscal a reținut eronat că principiul de mai sus s-ar aplica doar în ipoteza în care societatea nerezidentă ar deține mai multe sedii permanente pe teritoriul unui alt stat, restrângând aplicarea textelor de mai sus″, a mai susținut Litasco Geneva.

Nu în ultimul rând, traderul a afirmat că executarea măsurilor dispuse de ANAF ar da peste cap modelul de business al întregului grup și ar pune în pericol inclusiv activitatea rafinăriei Petrotel Lukoil, care este dependentă de Litasco Geneva în privința aprovizionării cu țiței, dar și pe cea a rețelei de benzinării, operate prin Lukoil România SRL. Litasco conchide spunând că, ″în cele din urmă, se aduce atingere siguranței energetice naționale și europene, pericolul vizând un interes public major, mai ales în contextul crizei energetice actuale″.

ULTIMA ORĂ VIDEO Ambasadorul Rusiei acuză persecutarea nejustificată a gigantului Lukoil, după ce Profit.ro a anunțat decizia de impunere a ANAF

Curtea a respins în primă instanță solicitarea de suspendare a executării dispoziției de măsuri a ANAF, Litasco având posibilitatea de a face recurs.

ULTIMA ORĂ VIDEO Ambasadorul Rusiei acuză persecutarea nejustificată a gigantului Lukoil, după ce Profit.ro a anunțat decizia de impunere a ANAF

Twitter va începe să taxeze dezvoltatorii pentru accesul la API-ul său, în cadrul măsurilor de creștere a veniturilor CITEȘTE ȘI Twitter va începe să taxeze dezvoltatorii pentru accesul la API-ul său, în cadrul măsurilor de creștere a veniturilor

Pe 5 decembrie 2022 a intrat în vigoare embargoul UE asupra importurilor de țiței rusesc livrat pe cale maritimă, iar din 5 februarie anul acesta este interzisă și achiziția de produse petroliere fabricate din materie primă provenită din Federația Rusă.

După cum a relatat Profit.ro, soarta principalelor business-uri ale gigantului rus Lukoil în România, cel de rafinare și cel de distribuție carburanți, depinde de posibilitatea importului de materie primă prin intermediul terminalului Caspian Pipeline Consortium (CPC) din portul rusesc Novorosisk, scutit de la sancțiunile UE, terminal prin care este alimentată și cea mai importantă rafinărie din România, Petromidia, deținută de grupul kazah KMG.

WDP, coordonat de o familie de milionari din Belgia, pregătește în România un mare centru de distribuție pentru un furnizor Ford CITEȘTE ȘI WDP, coordonat de o familie de milionari din Belgia, pregătește în România un mare centru de distribuție pentru un furnizor Ford

La acest moment, este evocată posibilitatea vânzării atât a afacerii din România, cât și a celei din Republica Moldova.

Concluzia apare într-o analiză a publicației economice ruse Kommersant și confirmă afirmațiile dintr-un document din iulie 2022 al Petrotel-Lukoil SA, care preciza că ″sancțiunile economice de la această dată nu impun restricții asupra desfășurării activității societății în condiții optime (în România - n.r.), însă nu se pot anticipa evoluțiile viitoare și modul în care eventuale restricții viitoare pot influență sau nu continuarea activității societății″.

UDMR, pe aceeași voce cu PSD prvind taxa de solidaritate: Companiile au făcut profit pe consumul românilor CITEȘTE ȘI UDMR, pe aceeași voce cu PSD prvind taxa de solidaritate: Companiile au făcut profit pe consumul românilor

Rafinăriile din România trebuie să identifice în acest an surse alternative pentru cel puțin 80% din importurile de motorină efectuate anul trecut, iar cele europene, pentru aproximativ 50%, ca urmare a intrării în vigoare a embargoului impus de UE importului de carburanți din Rusia.

Dacă, în cazul benzinei, România este exportator net, în cazul motorinei situația este contrară. România a importat, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în primele 9 luni ale anului trecut, 1,85 milioane tone, din care 1,25 milioane tone direct din Federația Rusă. Comparativ, în primele 9 luni ale lui 2021, importurile de motorină din Rusia au fost de 1,3 milioane tone în primele 9 luni și de 1,79 milioane tone pe întreg anul.

viewscnt
Afla mai multe despre
embargo titei rusia
embargo produse petroliere rusia
benzinarii lukoil
rafinaria petrotel lukoil
lukoil impozit pe profit romania
lukoil anaf