Unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală - prezentat ca trimițând înștiințări de încetare a contractelor la electricitate prin ajungere la termen

Unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală - prezentat ca trimițând înștiințări de încetare a contractelor la electricitate prin ajungere la termen
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 feb 2023

Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, cu un portofoliu de aproximativ 50.000 de clienți, este prezentat ca trimițând înștiințări în care precizează că contracte de furnizare a electricității încetează prin ajungere la termen, fără posibilitate de prelungire.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Detalii AICI

La finele anului 2021, Restart Energy, a anunțat că renunță la furnizarea de gaze naturale, pentru a se concentra pe energie verde, începând cu 2022.

“Piața de gaze naturale din România, dar și de la nivel european, traversează o perioadă extrem de dificilă, caracterizată de o volatilitate ridicată a prețului, lipsă de predictibilitate în zona de aprovizionare și schimbări majore într-un orizont de timp foarte scurt, ceea ce creează o stare de disconfort real, atât în rândul furnizorilor din domeniul gazelor naturale, cât și al clienților finali. Acestor condiții speciale li se adaugă modificările legislative recent adoptate în România, care, conform proiecțiilor noastre, vor avea un impact negativ important asupra activității de furnizare a gazelor naturale.

Drept urmare, după o analiză atentă, am decis renunțarea la activitatea de furnizare de gaze naturale începând cu anul 2022 și concentrarea pe energie electrică și soluții de energie regenerabilă, pentru a putea să oferim investitorilor noștri valoare adăugată într-un cadru predictibil și stabil”, a transmis atunci Armand Domuța, General Manager Restart Energy.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

În 2022, Restart Energy a avut ca țintă finalizarea lucrărilor la proiectul de 45 MW în valoare de 40 milioane de euro, obținerea autorizației de construire pentru încă 500 MW și realizarea de proiecte solare fotovoltaice pentru clienții industriali în valoare de 20 milioane de euro.

La jumătatea lunii octombrie 2021, mai mulți furnizori de gaze naturale, printre care și Restart Energy, au fost amendați de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu argumentul că i-au lăsat să creadă pe unii clienți că încheie contracte de furnizare cu preț fix, fără să îi informeze în avans că își rezervă dreptul de a modifica prețul, în anumite condiții.

A doua zi, Restart Energy a anunțat că va contesta în instanță amenda.

viewscnt
Afla mai multe despre
restart energy
gaze naturale