Uraganul Harvey ridică prețurile la energie

Uraganul Harvey ridică prețurile la energie

Sursa foto: Atmosphere1 / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 aug 2017

Cel mai puternic uragan care a lovit statul american Texas în ultimii 50 de ani, a afectat industria petrolieră din zonă și a majorat prețurile atât la petrol, cât și la carburanți la pompă. O serie de operatori s-au închis în porturile Corpus Christi, Houston și Galveston, 104.000 de clienți au suferit căderi de curent electric, iar forările pentru exploatări de petrol de șist au fost sistate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cel mai important cataclism care lovește Golful Mexic de la Uraganul Katrina din 2005 a afectat prețurile la energie. Portalul oilprice.com raportează scumpiri pe linie ale carburanților, atât la poarta rafinăriilor, cât și la distribuția către retail. Uraganul Harvey a atins coastele statului Texas, după care a încetinit în intensitate. Viteza maximă a vântului a scăzut la 177 km/oră, de la aproximativ 209 km/oră cât era la atingerea țărmului.

Uraganul a fost retrogradat pe uscat la unul de categoria 2, după ce fusese anunțat încă de vineri la categoria 4, transmite Bloomberg. Furtuna a ajuns într-o regiune care concentrează rafinării cu capacitate de prelucrare de 5 milioane de barili de țiței pe zi. Încă de vineri, facilități care rafinau 1 milion de barili de petrol pe zi fuseseră închise, în așteptarea uraganului. De asemenea, 22% din producția de petrol din Golful Mexic fusese sistată, inclusiv exploatări de zăcăminte de petrol de șist.

DOCUMENT Guvernul vrea să interzică majorarea redevențelor pentru companiile petroliere ce dețin concesiuni offshore în Marea Neagră CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul vrea să interzică majorarea redevențelor pentru companiile petroliere ce dețin concesiuni offshore în Marea Neagră

Uraganul Harvey s-a format în urmă cu o săptămână la est de insulele Barbados, în Marea Caraibelor, s-a destrămat week-end-ul trecut, pentru a se reforma la traversarea Peninsulei Yucatan zilele trecute. Operatori din porturile texane Corpus Christi, Houston și Galveston s-a închis preventiv în așteptarea furtunii.

Este și contextul în care cotațiile futures ale benzinei au atins un maxim al ultimelor 3 săptămâni vineri, la apropierea uraganului. Sut precauții luate în contextul în care Uraganul Ike (de categoria 2) care a lovit zona Houston în anul 2008, a ucis 103 persoane (dintre care 21 de victime în Texas) și a provocat pagube în valoare de 29,5 miliarde dolari.

Conform unei analize a firmei de cercetare în domeniul proprietăților CoreLogic, în calea Uraganului Harvey stau aproape 233.000 de case cu o valoare a costului de reconstruire de aproximativ 39,6 miliarde dolari. Președintele Donald Trump a aprobat deja declararea furtunii ca un dezastru natural major. Agenția de Protecție a Mediului a ridicat unele interdicții de reglementare industria furnizării de carburanți din estul statului Texas în vederea eliminării penuriei de benzină și motorină.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
titei
texas
sua
america
donald trump
benzina
motorina