Directivele Uniunii Europene permit statelor membre să adopte o legislație națională prin care fiecare proprietar al unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună este obligat să contribuie la costurile legate de energia termică ce alimentează părţile comune chiar dacă nu utilizează sistemul centralizat.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Aceasta este decizia luată joi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cazul unor cetățeni bulgari care au refuzat să plătească facturile pentru consumul de energie termică aferent instalaţiilor interioare şi părţilor comune ale clădirilor în care se află apartamentele acestora.
De ce este important: Instanțele din statele membre UE pot solicita, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național, dar este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Cetățenii din Bulgaria au arătat că, deşi clădirea lor este alimentată de la reţeaua de încălzire centralizată în temeiul unui contract de furnizare încheiat între coproprietate şi furnizorul de energie termică, totuşi ei nu au consimţit să beneficieze de energie termică şi nu o utilizează în propriile lor apartamente.
Ca urmare, CJUE a analizat compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene a unei reglementări naţionale în materie de furnizare a energiei termice şi a statuat că Directiva 2011/83 privind drepturile consumatorilor şi Directiva 2005/29 privind practicile comerciale neloiale nu se opun unei reglementări naţionale care obligă proprietarii unui apartament dintr-o clădire aflată în proprietate comună racordat la o reţea de încălzire centralizată să contribuie la costurile legate de consumul de energie termică aferent părţilor comune şi instalaţiei interioare ale clădirii, cu toate că nu au solicitat în mod individual furnizarea energiei termice şi nu o utilizează în apartamentul lor.
În ceea ce priveşte această reglementare, Curtea a mai dispus că Directivele 2006/323 şi 2012/274 privind eficiența energetică nu se opun ca facturile referitoare la acest consum să fie stabilite, pentru fiecare proprietar al unui apartament din clădire, în mod proporțional cu volumul încălzit aferent apartamentului său.
În opinia CJUE, este aparent dificil de conceput să se poată individualiza în întregime facturile referitoare la încălzire în clădirile aflate în proprietate comună, în special pentru încălzirea aferentă instalaţiei interioare şi părţilor comune, dat fiind că apartamentele dintr-o astfel de clădire nu sunt independente unele de altele pe plan termic deoarece căldura circulă între spaţiile încălzite şi cele care sunt mai puţin încălzite sau nu sunt încălzite.
În aceste condiţii, Curtea a concluzionat că, ţinând cont de marja largă de manevră de care dispun statele membre în stabilirea metodei de calcul privind consumul de energie termică în clădirile aflate în proprietate comună, Directivele 2006/32 şi 2012/27 nu se opun ca respectivul calcul al căldurii emise de instalaţiile interioare dintr-o astfel de clădire să se facă în mod proporţional cu volumul încălzit aferent fiecărui apartament.
