Compania Antisel, jucător pe piața de biotehnologie și diagnosticare medicală, a închiriat 950 de metri pătrați de spații de birouri și de depozitare în clădirea RAMS Business Center din București.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Pe lângă spațiul de birouri, Anatisel a mai închiriat aici și 350 de metri pătrați de spații de depozitare, contractul fiind încheiat pe o perioadă de cinci ani.
CITEȘTE ȘI Companiile viitorului în România. Dacris, membru semnatar al Pactului Global al Organizației Națiunilor UniteAntisel este o companie fondată în anul 1967 de Apostolos Selidis și activează în domeniul biotehnologiei și diagnosticării medicale. Compania și-a extins parteneriatele și acoperă acum întregul teritoriu al sud-estului Europei.