Riadul a aprobat joi vaccinul împotriva covid-19 al alianței americano-germane Pfizer/BioNTech, potrivit agenției oficiale saudite de presă SPA, iar Arabia Saudită a devenit astfel a doua țară de la Golful Persic care dă undă verde vaccinului, relatează AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Autoritatea saudită pentru alimentație și medicamente (SFDA) (...) a aprobat înregistrarea vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva covid-19 în regat”, se arată într-un comunicat oficial publicat de SPA.
CITEȘTE ȘI Cel mai mare proiect imobiliar din România, de peste 700 milioane euro, va fi lansat la Cluj - 10.000 de apartamente, mall, hoteluri, birouri, școli. Livrări la domiciliu cu drone, drum spre aeroport cu telegondola”Autoritățile sanitare saudite pot importa și foilosi vaccinul”, se arată în comunicat.
SFDA nu precizează data efectivă a lansării vaccinării, scrie News.ro
Bahrainul a anunțat săptămâna trecută că a aprobat același vaccin.
Arabia Saudită a înregistrat în mod oficial peste 360.000 de contaminări cu noul coronavirus și peste 6.000 de morți din cauza covid-19.
Regatul este cea mai afectată țară de pandemie în Peninsula Arabică.