Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a omologat vaccinul contra Covid cu doză unică a gigantului farmaceutic american Johnson & Johnson, potrivit unui comunicat al agenției ONU, scrie AFP.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
"Fiecare nouă unealtă sigură și eficientă contra Covid-19 este încă un pas pentru controlul pandemiei", a comentat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
CITEȘTE ȘI Autodenunț teroristOMS a omologat deja vaccinul de la Pfizer-BioNTech, precum și pe cel de la AstraZeneca-Oxford, fabricat în India și în Coreea de Sud. Aceste vaccinuri necesită injecții în două doze iar cel de la Pfizer nu poate fi stocat decât la temperaturi foarte scăzute, scrie News.ro.
În schimb, serul de la Johnson & Johnson poate fi menținut în frigidere clasice.
Unda verde dată vineri permite integrarea vaccinului în sistemul Covax al Alianței pentru vaccinuri (Gavi), OMS și CEPI, prin care se livrează vaccin împotriva Covid-19 țărilor aflate în curs de dezvoltare.
CITEȘTE ȘI Românii au cumpărat mai mult online și din magazinele de proximitate în pandemie, însă au amânat achizițiile majore. Doar o treime au avut încredere să comande produse dintr-o altă țară UETedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că speră ca sistemul Covax să primească "cât mai repede posibil" 500 de milioane de doze din noul vaccin.
Bruce Aylward, un consilier al directorului general, a precizat că speră ca primele doze să ajungă "în iulie sau chiar înainte".