Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat, duminică, faptul că 5.643 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 3.406 au primit prima doză de vaccin.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În același interval, au fost raportate 8 reacții adverse: câte două la vaccinurile Pfizer și Johnson & Johnson și patru la cel produs de compania Moderna. Alte 57 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
"Din cauza faptului că descărcarea datelor din platforma RENV pentru ultimele 24 ore, respectiv pentru întreaga perioadă a campaniei de vaccinare, nu se poate realiza simultan și instantaneu, apar diferențe privind numărul de doze administrate în ultimele 24h. În intervalul de descărcare a datelor sunt înregistrate dozele administrate în această perioadă scurtă de timp", a arătat CNCAV.
Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns la 5.180.067, din care 5.055.278 cu schema completă.
"Prin introducerea în RENV a dozelor efectuate în afara României pentru persoanele care au o doză administrată în România (conform OUG 68/2021), numărul total al beneficiarilor vaccinați cu prima doză suferă modificări (scăderi), deoarece aceștia devin persoane vaccinate cu schema completă", a precizat sursa citată.