Compania elvețiană Straumann Group, lider mondial în soluții de reabilitare dentară, prezentă în România prin subsidiara locală Straumann Dental, anunță preluarea integrală a Artis Bio Tech.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Artis are o experiență de 15 de ani în distribuția și promovarea sistemelor de implanturi dentare pe plan local. În 2019, Artis a încheiat cu o cifră de afaceri de 21,276,900.00 lei, în creștere cu 52% față de anul trecut.
CITEȘTE ȘI GRAFICE România exportă, în debutul noului an gazier, 6,5% din producția internă în Ungaria. Traderii pariază însă pe inversarea trendului”Artis, o afacere de familie, o moștenire, un brand construit cu profesionalism și seriozitate în ultimii 15 ani, este rezultatul muncii unei echipe competente, dedicată în permanență nevoilor profesioniștilor din domeniu. Faptul că liderul mondial Straumann Group ne-a ales pe noi este dovada calității și superiorității serviciilor noastre,” a declarat dr. Ion Nicolescu, acționar principal Artis.
Straumann Group dezvoltă și produce implanturi și protetică, instrumentar și soluții digitale pentru utilizare în înlocuirea și reabilitarea dinților sau pentru prevenirea edentației.
Grupul reunește branduri recunoscute la nivel global, precum Straumann, Neodent, Medentika, ClearCorrect și Dental Wings.
Implanturile Straumann sunt prezente pe piața din România de peste 10 ani.