Unele spitale din Germania se confruntă cu un risc în creștere de faliment din cauza costurilor ridicate ale energiei, a atenționat ministrul sănătății, Karl Lauterbach, citat de dpa.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Eveniment Profit Health.forum - Sistemul medical românesc la 15 ani după aderarea la UE
Videoconferința, programată pentru 27 octombrie și organizată cu sprijinul Banca Transilvania și Vodafone, va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV
"Dacă nu luăm măsuri rapid și realmente în mod drastic, vor fi închideri" de clinici, a declarat duminică ministrul pentru postul public ARD.
CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Comenzi deschise pentru Polestar 3, primul SUV și cel mai sofisticat model al mărcii desprinse din VolvoResponsabilul german a menționat că va purta discuții privind creșterea asistenței federale pentru spitale cu ministrul finanțelor, Christian Lindner, adăugând că nu poate da cifre până atunci, scrie Agerpres.
Federația germană a spitalelor a făcut apel la autorități să ia măsuri neîntârziate pentru a opri potențialele închideri de clinici, susținând că sectorul spitalicesc se confruntă cu un deficit de finanțare pentru materiale și energie de circa 15 miliarde de euro în acest an și anul viitor.
Întrebat pe ce se bazează aceste estimări, Karl Lauterbach a admis că "spitalele vor fi puse în fața unei probleme foarte grave cu lichiditățile în următoarele câteva luni".
Germania dispune de circa 1900 de spitale cu un total de aproximativ 490.000 de paturi, mai adaugă dpa