Acțiunile europene urcă la maximul din 2015 pe fondul optimismului privind negocierile SUA-China

Acțiunile europene urcă la maximul din 2015 pe fondul optimismului privind negocierile SUA-China
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 27 nov 2019

Acțiunile europene au urcat miercuri la maximul ultimilor 4 ani și jumătate, susținute de un val de optimism în legătură cu negocierile pentru un acord comercial între SUA și China.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele paneuropean Stoxx 600 a urcat până la nivelul de 410,4 puncte, maximul din aprilie 2015. 

Potrivit președintelui american Donald Trump, un acord inițial cu Beijingul este pe punctul de a fi încheiat, Washingtonul făcând "eforturi finale" în acest sens. Afirmațiile președintelui SUA vin după ce treprezentanții Beijingului au declarat că negociatorii din cele două tabere au ajuns al un consens pentru "soluționarea problemelor relevante".

Producătorul Amigo și Doncafe continuă să scadă în România pe fondul concurenței mai mari de pe piață CITEȘTE ȘI Producătorul Amigo și Doncafe continuă să scadă în România pe fondul concurenței mai mari de pe piață

"Piețele europene de capital par să se îndrepte spre noi maxime istorice, asemenea celor americane, dar mai au până acolo", afirmă Michael Baker, analist ETX Capital, citat de Reuters.

Și un sondaj Reuters publicat miercuri relevă faptul că indicele paneuropean este așteptat să urce la un nivel ercord până la finele anului viitor, sprijinit de politica monetară laxă și un Brexit "ordonat". Sondajul a fost realizat în rândul a peste 20 de manageri de fond, brokeri și responsabili de strategie, aceștia estimând un nivel de 420 de puncte pentru Stoxx Europe 600 la finele anului 2020.

Bursele americane au atins recent noi maxime istorice pe fondul speranțelor că SUA și China vor pune capăt războiului comercial.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
maxim
bursa
sua-china
trump
razboi comercial
actiuni europene
maxim bursa