Acțiunile europene urcă la nou maxim istoric, pe fondul optimismului privind redresarea economiilor

Acțiunile europene urcă la nou maxim istoric, pe fondul optimismului privind redresarea economiilor
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 6 apr 2021

Acțiunile europene au urcat la un nivel record marți, pe fondul așteptărilor privind o redresare rapidă a economiei globale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce urmează să se întâmple pe piața de capital din România, în actualul context de pandemie, va fi anunțat la videoconferința Profit Piața de Capital.forum, organizată cu sprijinul Banca Transilvania și Bursei de Valori București. Detalii pot fi văzute AICI

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 s-a apreciat cu peste 0,9% în debutul tranzacțiilor, până la 436,47 puncte, cea mai ridicată valoare din istorie. Stoxx 600 a recuperat în întregime pierderile din pandemie și a depășit maximul anterior de 433,90 puncte, atins în februarie 2020, scrie Reuters.

Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania CITEȘTE ȘI Janos Egly, Executive Director Accenture Industry X Romania

În jurul orei 11:20 (ora României), Stoxx 600 avansa cu 0,77% față de referința de vineri, la 435,54 puncte, cu creșteri pe toate marile burse după mini-vacanța de Paștele Catolic: +1,23% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,29% pentru FTSE 100 de la Londra, +0,76% pentru CAC 40 de la Paris și +0,75% pentru indicele FTSE MIB de la Milano.

Acțiunile americane au închis tranzacțiile de luni la noi maxime record, susținute de date peste estimări privind piața muncii și sectorul serviciilor, care alimentează speranțele legate de revenirea în V a celei mai mari economii.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

Contractele futures pentru indicii bursieri americani se depreciau ușor marți dimineață.

Cotațiile petrolului au revenit pe creștere, după un declin de peste 4% luni, precipitat de anunțul OPEC+ privind reducerea producției comune.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

În sectorul criptoactivelor, capitalizarea monedelor virtuale aflate în circulație a depășit, în premieră, pragul de 2.000 de miliarde de dolari, evoluție susținută de creșterea cererii din partea investitorilor instituționali.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
burse europene
maxime record
revenirea economiilor
cotatii petrol
criptomonede