Administratorul NN Pensii, sancționat de ASF cu 750.000 lei (1% din capital), cea mai mare amendă din istoria ASF. Directorul NN, fără autorizație și amendă de 100.000 lei, în scandalul naționalizării pensiilor. Control la BCR Pensii

Administratorul NN Pensii, sancționat de ASF cu 750.000 lei (1% din capital), cea mai mare amendă din istoria ASF. Directorul NN, fără autorizație și amendă de 100.000 lei, în scandalul naționalizării pensiilor. Control la BCR Pensii

Raluca Țintoiu

Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 13 apr 2017

Administratorul NN Pensii a fost sancționat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu 750.000 lei, reprezentând 1% din capitalul social, în scandalul naționalizării pensiilor. Aceasta este cea mai mare amendă aplicată până în prezent de ASF.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Consiliul de Administrație al NN Pensii a fost convocat astăzi la ASF, pentru o discuție în urma căreia a fost decisă amenda.

NN Pensii este cel mai mare fond de pensii private obligatorii din România, cu active totale de 12,09 miliarde lei (2,68 miliarde euro), conform ultimei raportări către ASF, la nivelul lunii februarie.

NN s-a desprins din grupul ING în 2014, NN Group devenind o companie independentă pe 2 iulie 2014 printr-o ofertă publică inițială (IPO).

Argumentul aplicării amenzii este cel al transmiterii de informații înșelătoare, neaprobate, de natură să conducă la afectarea încrederii participanților în sistemul de pensii private din România.

GALERIE FOTO Cel mai mic castel din Marea Britanie este de vânzare și costă cât un apartament în Londra CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Cel mai mic castel din Marea Britanie este de vânzare și costă cât un apartament în Londra

Ralucăi Țintoiu, directorul general al NN Pensii, i s-a retras autorizația și a fost la rândul său amendată cu 100.000 lei, ca amendă personală.

Raluca Țintoiu este Chief Executive Officer la NN Pensii din septembrie 2013. Ea are posibilitatea de a contesta sancțiunile.

ASF va trimite un control și la administratorul BCR Pensii, după declarațiile directorului Radu Crăciun pe această temă.

La finalul lunii martie, Radu Crăciun, director general BCR Pensii, a transmis, printr-un articol postat pe blogul său, un un semnal de alarmă în privința ideii de naționalizare a pensiilor private (Pilonul II), arătând că o asemenea decizie ar avea efecte ireparabile pe termen lung pentru români.

”Naționalizarea fondurilor de pensii private din Ungaria și Polonia a dus la pierderi certe în cel puțin două planuri: lăsarea și în viitor a pensionarilor la cheremul unui stat din ce în ce mai sărac și văduvirea economiei naționale de importante fonduri de dezvoltare. Nu pot decât să doresc decidenților români să stea departe de iluzia soluțiilor pe termen scurt, care produc daune ireparabile pe termen lung pentru cei care, prin impozitele pe care le plătesc, fac țara să meargă”, a spus atunci Crăciun.

Marți seara, Profit.ro a relatat că fondul de pensii NN și-a anunțat clienții cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuții în spațiul public privind o eventuală decizie de naționalizare a fondurilor de pensii private și le recomandă să se informeze despre contextul pieței.

Radu Crăciun

Radu Crăciun

EXCLUSIV Guvernul amână din nou termenul pentru adoptarea euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul amână din nou termenul pentru adoptarea euro

Miercuri, în ședința de guvern, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a reiterat că nu există niciun temei și nicio rațiune politică, financiară, economică sau bugetară care să conducă la decizia de naționalizare a pilonului II de pensii, administrat privat. El a adăugat că astfel de zvonuri pot afecta performanța plasamentelor fondurilor de pensii, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară va avea consultări cu administratorii de fonduri pentru a clarifica și opri astfel de zvonuri.​

Același punct de vedere a fost transmis și de ASF.

Ulterior, NN Pensii a transmis că declarațiile reprezentanților Ministerului Finanțelor și Autorității de Supraveghere Financiară privind susținerea sistemului de pensii obligatorii administrare privat (Pilonul II) sunt "îmbucurătoare" și a susținut că scrisoarea pe care a transmis-o marți clienților săi a avut un caracter informativ și nu reprezintă un "avertisment".

Miercuri seara, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că în perioada următoare va declanșa procedurile parlamentare pentru demiterea întregii conduceri a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), acuzându-l pe șeful ASF, Mișu Negrițoiu, că el este cel care a furnizat companiei NN Pensii anumite informații care au generat scandalul naționalizării pensiilor private.

VIDEO&FOTO Samsung lansează o nouă generație de televizoare în România CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Samsung lansează o nouă generație de televizoare în România

Din 1997 și până în 2014, Negrițoiu a lucrat în cadrul grupului bancar olandez ING, din care s-a desprins NN Pensii, fiind inclusiv președinte al ING Bank Romania.

În exclusivitate pentru Profit.ro, președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a declarat că nu a transmis nicio informație pe tema naționalizării pensiilor private, o operațiune pe care el oricum o apreciază ca neavând vreun avantaj economic sau financiar. "Păi ce informații să dau eu, dacă nu a fost nicio discuție ? Și apoi eu nu fac asta, pentru că nu cred că are vreo rațiune sau vreun avantaj economic sau financiar", a spus Negrițoiu.

Profit.ro a anunțat în premieră că demiterea lui Mișu Negrițoiu este discutată de la începutul acestui an la nivelul Parlamentului, acesta pregătindu-se între timp să ocupe un post în Consiliul de Administrație al CEC Bank.

viewscnt
Afla mai multe despre
nn pensii
asf