Analist: Firmele din România au distribuit dividende de 43 miliarde lei din profitul pe 2016

Analist: Firmele din România au distribuit dividende de 43 miliarde lei din profitul pe 2016
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 aug 2017

Companiile din România au distribuit în acest an dividende de 43 miliarde lei (aproape 10 miliarde euro) din profitul pe 2016, nivel echivalent cu valoarea distribuită în precedenții șapte ani la un loc, ca urmare a reducerii impozitului pe dividende de la 16% la 5% și a incertitudinii legate de evoluția impozitelor în perioada următoare, potrivit unui studiu de impact transmis marți de Iancu Guda, președinte al Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) și lector al Institutului Bancar Român (IBR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dividendele sunt sumele distribuite către acționarii companiilor din profiturile obținute în exercițiul financiar anterior, scrie News.ro.

În programul de guvernare propus înainte de alegerile parlamentare din 2016, dar și în ultima variantă a programului de guvernare, cu care a fost votat guvernul Tudose în Parlament, alianța PSD-ALDE promitea eliminarea impozitului pe dividende de la 1 ianuarie 2018.

Însă guvernul a renunțat deja la multe dintre măsurile fiscale prevăzute în ultima variantă a programului de guvernare, iar despre impozitul pe dividende nu au mai existat declarații oficiale în ultima perioadă, nefiind sigur în prezent dacă impozitul va fi sau nu eliminat din 2018.

DOCUMENT Cinci bănci au lansat un \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Cinci bănci au lansat un "Cod de Bune Practici Bancare în Relația cu Debitorii Consumatori"

Studiul de impact arată că dividendele distribuite în acest an au reprezentat circa 85% din profiturile obținute în 2016 și "aproape cât toate dividendele distribuite de întreg mediul de afaceri în perioada 2009-2015", iar autorul studiului a detectat o legătură istorică între valoarea dividendelor și gradul de incertitudine privind politica fiscală.

"Istoria recentă ne demonstrează că reducerea impozitului pe dividend de la 16% la 5% (începând cu 1 ianuarie 2016) se reflectă într-o accelerare masivă a distribuirii profiturilor către plata dividendelor. Estimez că nivelul dividendelor plătite aferente exercițiului financiare 2016 a fost de 43 miliarde lei, reprezentând un procent de distribuire de 85% din profiturile obținute în ultimul an și aproximativ 10% din capitalurile proprii ale tuturor companiilor", a afirmat Guda, în studiul de impact.

Pe baza analizei comportamentului companiilor, analistul subliniază că cele mai multe firme românești au distribuit dividende mai mari în perioada în care există o incertitudine cu privire la dimensiunea impozitului pe dividend in anul următor sau pe termen mediu și lung.

Distribuirea dividendelor a înregistrat diferențe de la un sector la altul. Astfel, aproximativ 70% din dividendele distribuite, adică 30 miliarde lei, au fost înregistrate în cinci domenii: comerț en gros și distribuție (9,6 miliarde lei), alte activități de servicii prestate întreprinderilor (8,4 miliarde lei), poștă și telecomunicații (4,4 miliarde lei), industria de mașini și echipamente (4,2 miliarde lei) și transporturi (3,6 miliarde lei).

Pe baza acestor cifre, analistul estimează că o eventuală reducere sau eliminare a impozitului pe dividende va accelera tendința de distribuire de dividende.

"Deși există incertitudini privind evoluția viitoare a impozitului pe dividend, o reducere viitoare a acestuia poate genera o accelerare a distribuirii dividendelor și a comportamentului de îndatorare a companiilor, fie de la actțonari (care vor împrumuta înapoi companiei dividendul încasat), furnizori sau instituții de credit", arată analistul, în raportul menționat.

Acțiunile marilor producători de tutun scad puternic după ce SUA au anunțat că vor să taie din conținutul de nicotină din țigări CITEȘTE ȘI Acțiunile marilor producători de tutun scad puternic după ce SUA au anunțat că vor să taie din conținutul de nicotină din țigări

Însă aceste dividende mari alocate acționarilor în acest an ar putea fi finanțate, în realitate, prin resurse financiare atrase pe termen scurt, precum amânarea la plată a furnizorilor sau a contribuțiilor fiscale, ceeea ce poate genera înăsprirea condițiilor de creditare de către bănci.

"În concluzie, chiar dacă distribuirea dividendelor este justificată de contextul fiscal, o plată accelerată a acestora către acționari se poate întoarce ca un bumerang împotriva firmei subiect, și poate însemna începutul sfârșitului pentru aceasta", mai arată analistul.

viewscnt
Afla mai multe despre
dividende
iancu guda