Analiștii CFA estimează o rată a inflației de peste 4% în următoarele 12 luni

Analiștii CFA estimează o rată a inflației de peste 4% în următoarele 12 luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iun 2019

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a crescut în luna mai, față de luna anterioară, dar analiștii estimează o rată a inflației de 4,12% în următoarele 12 luni, arată datele publicate, vineri, de CFA România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an, scrie News.ro.

În luna mai 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut, față de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la  51,5 puncte. Față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 10 puncte.

Fosta Piraeus Bank, obligată în urma unei sentințe definitive să modifice două tipuri de contract cu persoane fizice CITEȘTE ȘI Fosta Piraeus Bank, obligată în urma unei sentințe definitive să modifice două tipuri de contract cu persoane fizice

Această evoluție s-a datorat componentei de anticipații a Indicatorului. Astfel, Indicatorul condițiilor curente a scăzut față de luna anterioară cu 1,5 puncte, până la 58,4 puncte. Față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul condițiilor curente a crescut cu 1,5 puncte.

Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 8,2 puncte, până la 48,1 puncte. Față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 14,2 puncte.

În ceea ce privește cursul de schimb leu/euro, 77% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7911, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8384.

”Rata anticipată a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2020/iunie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,12%. Sunt de remarcat anticipațiile de majorare a dobânzilor atât pentru scadențele pe termen scurt (ROBOR 3M) cât și pentru scadențele pe termen mediu (5 ani), 72% și respectiv 64% dintre participanți anticipând această evoluție”, se arată în comunicat.

Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfa
inflatie