ANALIZĂ PROFIT TV Ce este de reținut din evoluția principalelor piețe financiare în ultima săptămână

ANALIZĂ PROFIT TV Ce este de reținut din evoluția principalelor piețe financiare în ultima săptămână
Cătălin Chivu
Cătălin Chivu
scris 17 feb 2020

Am încheiat o nouă săptămână pozitivă pe Wall Street, pe parcursul căreia principalii indici bursieri americani au stabilit noi valori record, ajungând iată, după doar o lună și jumătate de la începutul anului, la randamente excelente (DJIA +3,01%, S&P500 +4,62%, NASDAQ +8,45%).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii au așteptat vineri raportul de vânzări cu amănuntul din ianuarie din Statele Unite (SUA), iar cifra (0,3%) a fost în linie cu estimările însă am asistat la o revizuire în scădere pentru decembrie (0,2%). Casa Albă, conform unei știri CNBC, are în vedere stimulente fiscale pentru persoanele din SUA dispuse să cumpere acțiuni. Referiror la evoluțiile de vineri, acțiunile Nvidia (+7,02%) au crescut semnificativ după ce raportările trimestriale au atins consensul, în timp ce Expedia (+11,04%) au sărit după ce grupul a anunțat venituri solide. Pe de altă parte Tesla (-0,49%) a scăzut a doua zi la rând după ce producătorul american de mașini electrice a anunțat lansarea unui oferte publice secundare de 2,65 milioane acțiuni, la prețul de 767 dolari (cu peste 4% mai mic ca cel de închidere de vineri de 800 dolari), în urma căreia intenționează să strângă peste 2 miliarde dolari.

Băsescu anunță că este posibil să candideze din nou la Primăria București CITEȘTE ȘI Băsescu anunță că este posibil să candideze din nou la Primăria București

Principalele burse europene au înregistrat vineri scăderi, însă per total a fost o săptămână pozitivă, în special pentru indicele german DAX (+1,69%), care a stabilit un nou maxim istoric. Excepția a fost FTSE100 (-0,76%) de la Londra, tras în jos de scăderea acțiunilor Royal Bank of Scotland (-6,82%), după ce grupul financiar și-a redus cifrele privind profitul pe termen lung și a anunțat că își va schimba numele în NatWest Group. AstraZeneca (-4,27%) s-a numărat, de asemenea, printre cei mai slabi performanți, după ce a raportat rezultate mai scăzute decât cele așteptate la trimestrul patru și a prognozat pentru trimestrul actual vânzări în scădere, afectate de focarul de coronavirus, deoarece China este una dintre principalele sale piețe.

În Asia trebuie remarcate atât săptămâna bună pentru bursele din China (SSEC +1, 44%, CSI300 +2,23%), care continuă astfel recuperarea de după prăbușirea din 3 februarie, cu câștiguri în opt din ultimele nouă sesiuni, dar și luna excelentă până acum pentru indicele Hang Seng (+5,62%) din Hong Kong. În schimb Nikkei225 (-0,59%) de la Tokyo a încheiat săptămâna pe pierdere, după ce ministrul japonez al economiei a anticipat o creștere economică mai redusă în trimestrul patru, din cauza impactului majorarii impozitului pe vânzări și a unui taifun, adăugând că focarul de coronavirus poate reprezenta un risc pentru creștere. Toate sectoarele au scăzut, cu excepția telecomunicațiilor și a utilităților, iar printre titlurile cu cele mai mari pierderi amintesc Nissan (-9,64%), Daiwa House Industry (-6,24%) și Ebara Corporation (-6.15%).

La București am asistat la o săptămână apatică, caracterizată pe de-o parte de variații mici ale cotațiilor principalilor indici bursieri locali (BET +0,75%, BET-FI +0,93%, BET-NG +0,04%), iar pe de altă parte de volume extrem de reduse (deși într-o creștere continuă de luni până vineri, când am înregistrat maximul de 5,62 milioane euro), ceea ce a consființit o medie zilnică de 4,51 milioane euro, cea mai mică din ultimele trei luni. Vineri, cele mai lichide acțiuni au fost, ca pe tot parcursul ultimelor cinci zile, BRD Groupe Societe Generale (BRD -0,25%), Banca Transilvania (TLV -0,97%), Romgaz (SNG -0,14%), Fondul Proprietatea (FP +1,10%, care la prețul de 1,3800 lei/acțiune sunt cu 0,72% sub valoarea ofertei publice de răscumpărare derulate pentru cele 200 milioane acțiuni, respectiv 2,62% din capitalul social) și OMV Petrom (SNP 0,00%). Chiar și cu acest dezinteres al investitorilor, plusul din ultimele zile a dus creșterea de la începutul anului la o cifră foarte bună pentru indicele financiar BET-FI (+9,08%), menținând totodată un randament pozitiv pentru indicele reprezentativ BET (+1,23%), singurul care suferă în continuare fiind indicele energetic BET-NG (-4,40%), ce a stat practic pe loc în ultimele două săptămâni.

Pe piața valutară lira sterlină (GBP) a fost performera, în timp ce moneda unică europeană (EUR) și-a continuat prăbușirea, aflându-se acum, după nouă zile de scădere din ultimele zece, la un minim (1,0825) al ultimelor 34 luni față de dolar (USD). După aprecierea de la începutul lunii, leul a pierdut un pic de teren, tranzacționându-se acum la 4,77 față de EUR și 4,00 în raport cu USD.

În ceea ce privește cotațiile petrolului, acestea au revenit din minimele ultimelor 13 luni după patru zile consecutive de creșteri, în timp ce prețul aurului, după o săptămână pozitivă, se menține în jurul valorii de 1585 dolari pe uncie (51 dolari pe gram).

viewscnt
Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa