ANALIZĂ PROFIT TV Săptămână de creștere pentru burse, dolar, bonduri și petrol dar negativă pentru aur

ANALIZĂ PROFIT TV Săptămână de creștere pentru burse, dolar, bonduri și petrol dar negativă pentru aur
Cătălin Chivu
Cătălin Chivu
scris 11 nov 2019

Vineri a fost o nouă zi verde pentru principalii indici bursieri americani, care au încheiat săptămâna la valori maxime istorice (DJIA 27,681.24 puncte, S&P500 3,093.08 puncte și NASDAQ 8,475.31 puncte), după creșteri de circa un procent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Deși pe parcursul ultimelor zile s-au conturat, ca urmare a unor declarații ale oficialilor chinezi, așteptări legate de o detensionare a războiului comercial dintre Statele Unite (SUA) și China, care au și dus, printre altele, la atingerea nivelurilor record pe bursă, acestea au fost temperate chiar de la Casa Albă. Căci președintele Donald Trump a declarat că SUA încă nu agreează ridicarea tuturor tarifelor impuse Chinei, declarațiile oficialilor de la Beijing din această săptămână fiind mai degrabă o dorință a chinezilor. Liderul american a afirmat că deocamdată nu există un acord cu privire la eliminarea reciprocă a unor tarife, dar că ”discuțiile comerciale cu China avansează, cred, foarte frumos și, dacă vom face o înțelegere, va fi o înțelegere grozavă, iar dacă nu va fi grozavă, nu o vom face”. Totodată, dacă se va ajunge la o înțelegere între cele două țări, aceasta ar urma să se semneze în Statele Unite, eventual undeva la o fermă de la țară. Pe partea corporatistă am remarcat câștigurile acțiunilor Honda (+3,55%), General Electric (+2,04%) și, în special, ale producătorului cinematografic Walt Disney (+3,76%), care au crescut după raportările trimestriale, căci veniturile pentru media și rețelele sale au depășit așteptările și au mărit entuziasmul în jurul lansării serviciului de streaming Disney+, programat pentru săptămâna viitoare.

Avertismentul UniCredit: Creșterea pensiilor duce deficitul bugetar la peste 4% în 2020 și 6% în 2021 dacă guvernul nu ia măsuri. România ar putea fi retrogradată la junk CITEȘTE ȘI Avertismentul UniCredit: Creșterea pensiilor duce deficitul bugetar la peste 4% în 2020 și 6% în 2021 dacă guvernul nu ia măsuri. România ar putea fi retrogradată la junk

În schimb majoritatea piețelor bursiere din Europa s-au închis pe roșu vineri, pe fondul incertitudinii în legătură cu acordul comercial parțial dintre SUA și China, îngrijorarea crescând și după cea mai recentă previziune economică de anul acesta a Comisiei Europene, cea de toamnă. Aceasta a revizuit în scădere PIB-ul (Produsul Intern Brut) din Zona Euro, la 1,1% pentru 2019 și la 1,2% pentru 2020 și 2021. Pe de altă parte fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că nu vor exista tarife auto noi din partea SUA săptămâna viitoare. În pofida scăderilor de vineri, principalii indici bursieri europeni au încheiat o săptămână pozitivă (FTSE100 +1,50%, DAX +2,10%, CAC40 +2,20%), iar indicele general EuroStoxx50 a atins joi 3700 puncte, cel mai înalt nivel începând cu iulie 2015.

Bursa de Valori București (BVB) a încheiat săptămâna în același ton din zilele precedente, adică variații mici ale cotațiilor și volume de tranzacționare reduse, cele de vineri totalizând 6,34 milioane euro, un pic peste media zilnică săptămânală de 5,87 milioane euro. Anticipam cumva în postările precedente această stare de ezitare a investitorilor, pe undeva și o consecință a faptului că se apropie vârful sezonului de raportări financiare trimestriale. Până la urmă am consemnat o nouă zi verde pentru principalii indici autohtoni, aflați într-o zonă de maxime ale ultimilor ani. Iar câștigul de circa un procent din această săptămână duce randamentele (excluzând dividendele) de anul acesta la cifre excelente, respectiv BET +31,23%, BET-NG +30,79% și BET-FI +24,61%. Circa două treimi din rulajele de vineri s-au realizat cu titlurile Fondul Proprietatea (FP +0,43%) și Banca Transilvania (TLV -0,62%), urmate în topul lichidității de Romgaz (SNG +0,40%), Conpet (COTE +0,75%) și SIF Oltenia (SIF5 +0,45%).

Pe piața valutară a fost o săptămână bună pentru dolarul american (USD), care s-a apreciat cu 7,60% în raport cu coșul valutelor importante, doar dolarul canadian (CAD +2,60%) și cel australian (AUD +1,90%) având evoluții pozitive. La polul opus s-a situat dolarul din Noua Zeelandă (NZD -4,80%), care a scăzut în raport cu USD la cel mai mic nivel din 17 octombrie și a închis la minimul săptămânii (0,6325), piața dând șanse de 64% ca la ședința de politică monetară de săptămâna viitoare, banca centrală RBNZ (Reserve Bank of New Zealand) să reducă rata dobânzii cu 25 puncte de bază. Leul românesc (RON) s-a depreciat în ultimele zile, cotația EUR/RON crescând de la 4,7550 la 4,7635, cursul stabilit vineri de Banca Națională a României (BNR) fiind de 4,7615.

De remarcat săptămâna trecută și aprecierea yieldurilor, randamentele bondurilor la zece ani crescând puternic atât în SUA (de la +1,71% la +1,94%), cât și pe piețele europene (Germania de la -0,38% la -0,26%, Franța de la -0,11% la +0,02% și Italia de la +0,99% la +1,19%). Pe fondul acestor mișcări și ale unui dolar (USD) mai puternic, prețul aurului s-a prăbușit săptămâna trecută cu circa 3,5% (de la 1513 la 1460 dolari pe uncie), în timp ce cotațiile petrolului au crescut tot cu aproximativ 3,5%, până la 57,40 dolari pe baril (CrudeWTI) respectiv 62,60 dolari pe baril (Brent).

viewscnt
Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa