ANALIZĂ PROFIT TV Wall Street nu e îngrijorat, cel puțin deocamdată, de tensiunile geopolitice

ANALIZĂ PROFIT TV Wall Street nu e îngrijorat, cel puțin deocamdată, de tensiunile geopolitice
Cătălin Chivu
Cătălin Chivu
scris 7 ian 2020

Se pare că investitorii de peste ocean nu vor să știe despre riscurile geopolitice apărute în Orientul Mijlociu după uciderea de către Statele Unite ale Americii (SUA) a generalului iranian Qassem Soleimani, căci temerile survenite în urma comentariilor din weekend și care au determinat o deschidere negativă s-au risipit, iar principalii indici bursieri americani au încheiat sesiunea de ieri la valorile maxime ale zilei, recuperând astfel o parte din pierderile de vineri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

De amintit că Administrația americană a avertizat că va impune sancțiuni Irakului, în cazul în care va forța trupele americane să părăsească țara, așa cum a cerut parlamentul irakian, în timp ce președintele Donald Trump a amenințat că armata SUA va fi dislocată și va ataca peste 50 de ținte iraniene dacă Teheran se va răzbuna pentru uciderea generalului și va trece la represalii. De asemenea, Trump a afirmat că Iranul nu va deține niciodată o armă nucleară, după ce iranienii declaraseră că nu vor respecta limitele de îmbogățire cu uraniu stabilite prin acordul nuclear din 2015 și, astfel, se vor retrage din acest tratat. Revenind la piață, cea mai puternică inversare s-a remarcat pe indicele tehnologic NASDAQ, care de la o pierdere de 0,90% a închis sesiunea cu un câștig de 0,56%. Pe lângă acțiunile companiilor petroliere, dintre care amintesc PetroChina (+3,39%) și BP (+2,63%), în topul creșterilor s-au mai regăsit Nokia (+3,41%), Netflix (+3,05%), Alphabet (+2,47%) și Tesla (+1,93%), care după patru zile consecutive verzi a stabilit un nou maxim istoric la inchidere (451,54 dolari pe acțiune).

VIDEO Leo Messi face reclamă unei companii românești CITEȘTE ȘI VIDEO Leo Messi face reclamă unei companii românești

În schimb bursele asiatice și cele europene au înregistrat pierderi ieri, deoarece îngrijorările cu privire la un conflict în Orientul Mijlociu i-au determinat pe investitori să evite activele mai riscante. Am remarcat scăderile de la Tokyo (Nikkei225 -1,91%, după ce bursa japoneză a fost închisă săptămâna trecută), Hong Kong (Hang Seng -0,79%), Frankfurt (DAX -0,70%), Londra (FTSE100 -0,62%) și Milano (FTSE MIB -0,51%).

Săptămâna a început pe roșu la București, cu o ședință de tranzacționare caracterizată, pe de-o parte, de aceleași volume reduse, 5,06 milioane lei, iar pe de altă parte de o scădere pentru indicele general BET (-0,56%) identică cu cea de vineri. Dacă această coincidență nu este întâlnită prea des la Bursa de Valori București (BVB), în schimb în topul lichidității de ieri regăsim exact aceleași acțiuni de vineri, cu locurile 3 și 5 inversate de data aceasta. Astfel, cele mai mai rulaje s-au efectuat cu titlurile Fondul Proprietatea (-0,42%), Banca Transilvania (-1,55%), OMV Petrom (SNP +0,45%), BRD Groupe Societe Generale (BRD +0,26%) și Romgaz (SNG -1,09%). Cel mai mult a pierdut indicele energetic BET-NG (-0,58%), tras în jos de scăderea acțiunilor Transgaz (TGN -3,22%), în condițiile în care operatorul de transport autohton ar putea trece pe pierdere după reconfigurarea traseelor gazului rusesc în regiune căci, așa după cum era de prevăzut, Bulgaria, Macedonia, Grecia și Turcia alimentează acum prin conducta Turkstream, construită pe sub Marea Neagră, evitând conductele care tranzitează România. De cealaltă parte, faptul că SIF Banat-Crișana (SIF1 +0,74%), SIF Moldova (SIF2 0,00%) și SIF Oltenia (SIF5 0,00%) au închis pe verde a făcut ca pierderea înregistrată de celălalt indice sectorial, cel financiar BET-FI (-0,09%), să fie nesemnificativă.

Pe piața valutară cel mai mult s-a apreciat lira sterlină (GBP), și chiar dacă s-au remarcat fluxuri către francul elvețian (CHF), cealaltă moedă safe heaven, respectiv yenul japonez (JPY), a fost ignorată, fiind perdanta zilei. Deși cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) pentru EUR/RON, 47760, a fost mai mic ca vineri, tendința generală a fost de apreciere după atingerea minimelor locale de la 4,7710/20, de care vă vorbeam ieri.

S-a scumpit și aurul, aflat la a 5-a zi consecutivă (și a 8-a din ultimele 9) de creștere, în timp ce cotațiile petrolului au scăzut după stabilirea unor noi maxime ale ultimelor opt luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
catalin chivu
bursa