ASF: Trei firme de asigurări din România au obținut rezultate la testele de stres peste media europeană

ASF: Trei firme de asigurări din România au obținut rezultate la testele de stres peste media europeană
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 dec 2016

Trei asigurători activi pe piața românească, cu o cotă de piață cumulată de aproximativ 77%, au o rată de acoperire cu active a obligațiilor de circa 120%, față de 110% media la nivel european, și au obținut rezultate peste medie la testul de stres efectuat în 2016 de Autoritatea Europeană privind Asigurările și Pensiile Ocupaționale (EIOPA), a informat vineri Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Testul a fost efectuat cu sprijinul autorităților de supraveghere care fac parte din EIOPA și a evaluat rezistența companiilor în cazul unor riscuri majore, scrie News.ro.

Au participat la acest exercițiu 236 de companii de asigurare din 30 de state europene. România a participat la testul de stres cu trei companii, dintre care două prezente în sectorul asigurărilor generale, iar una în domeniul asigurărilor de viață.

Rezultatele celor trei asigurători, în cazul obținerii unor randamente scăzute pentru o perioadă mai lungă de timp, au fost peste media europeană în ceea ce privește scăderea valorii activelor în exces față de obligații, de 5,5%, în vreme ce la nivel european scăderea a fost, in medie, de 18%.

După aplicarea factorilor de risc aferenți scenariului „double hit” (un nivel ridicat a obligatiilor si o scădere a valorii activelor), nivelul activelor în exces față de obligații a scăzut cu 22,4%, in vreme ce, la nivel european, scăderea a fost mai mare, de 28,9%, în medie.

Banca Mondială a aprobat un împrumut de 500 milioane euro pentru România CITEȘTE ȘI Banca Mondială a aprobat un împrumut de 500 milioane euro pentru România

Astfel, chiar si ulterior aplicării oricăruia dintre cele două scenarii de stres, pe ansamblul celor trei companii participante, raportul dintre fondurile proprii si obligații a rămas la valori de peste 100%.

Valoarea primelor brute subscrise pe piața asigurărilor generale în acest an ar putea ajunge la 10 miliarde de lei (2,22 miliarde euro), ceea ce ar însemna depășirea nivelului atins în 2008, când s-a înregistrat un nivel record.

Datele oficiale arată că primele trei companii de asigurări generale pe piața românească, din punct de vedere al cotei de piață, erau, la finalul lunii iunie, sunt Asirom (15,6% cotă de piață), Allianz-Țiriac (13,8%) și Omniasig (11,7%).

Pe piața asigurărilor de viață, primii trei jucători sunt NN Asigurări de Viață (40,7%), BCR Asigurări de Viață (11,4%) și Allianz-Țiriac (7,5%).

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
firme asigurari