Decizie a Tribunalului în cazul Euroins

Decizie a Tribunalului în cazul Euroins
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 26 mai 2023

Tribunalul București a hotărât, astăzi, să fixeze data de 9 iunie pentru o decizie în cazul solicitării de intrare în faliment a Euroins, fostul lider asigurărilor RCA, a cărui cotă pe acest segment de piață depășea 30% la finele anului 2022, conform datelor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Decizia instanței este importantă pentru toți asigurații și păgubiții Euroins, pentru că în termen de 90 de zile, de la acest moment, polițele de asigurare emise de acest asigurător vor înceta de drept.

La finele anului 2022, Euroins era liderul pieței asigurărilor RCA, cu o cotă de 32,7%. De asemenea, compania avea o cotă de 20,07% din piața asigurărilor generale (care include RCA), ocupând poziția a doua în acest clasament, după Groupama. Mai multe detalii AICI.

ULTIMA ORĂ Cererea Euroins de suspendare a deciziei ASF privind revocarea licenței și constatarea stării de insolvență - respinsă CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Cererea Euroins de suspendare a deciziei ASF privind revocarea licenței și constatarea stării de insolvență - respinsă

În data de 17 martie 2023, ASF a decis să suspende atribuțiile conducerii Euroins și să retragă autorizația de funcționare a companiei, să constate starea de insolvență a acesteia și să ceară instanței, în consecință, declararea stării de faliment a companiei, dar și să numească Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății. Mai multe detalii AICI.

Decizia ASF 262/2023 de a retrage licența Euroins România și intenția sa de a cere falimentul acesteia reflectă opinia autorității de reglementare potrivit căreia fondurile de capital de Solvabilitate II (S2) ale Euroins România s-ar situa cu 2,17 miliarde lei (aproximativ 441 milioane euro) sub cerința de capital S2 și cu 1,75 miliarde lei (aproximativ 355 milioane euro) sub cerința de capital minim.

În 2021, veniturile din prime subscrise ale companie au atins 2,19 miliarde de lei, de la 1,31 miliarde de lei în 2020. Pierderea companiei în 2021 a fost de 33,52 milioane de lei, de la un minus de 223,16 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
euroins
asf
instanta