EXCLUSIV Cele mai multe daune plătite de firmele de asigurare fac cât o bară de Logan. Ponderea dosarelor “grele” plătite în ultimii doi ani este apropiată de zero

EXCLUSIV Cele mai multe daune plătite de firmele de asigurare fac cât o bară de Logan. Ponderea dosarelor “grele” plătite în ultimii doi ani este apropiată de zero
Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 2 mar 2018

Aproape 54% din dosarele de daună deschise de firmele de asigurare din România în baza polițelor RCA au o valoare care nu depășește 3.000 de lei, relevă date oficiale. Mai mult, circa 40% din totalul de peste 220.000 de dosare deschise anual nu depășesc 2.000 de lei, în timp ce aproape 17% au valori de sub 1.000 de lei. Într-un an întreg, doar 8 dosare de peste 1 milion de lei au fost plătite efectiv ori acoperite prin rezerve de daună. Ponderea dosarelor de peste 100.000 de lei nu sare de 0,18%. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Cu alte cuvinte, în anul 2016, aproape 40.000 de dosare de daună dintr-un total de 228.312 au fost deschise pentru probleme minore, a căror rezolvare nu a presupus plata unei sume mai mari de 1.000 de lei sau echivalentul unei bare pentru un automobil din clasa medie.

Circa 92.000 de dosare au presupus plăți de sub 2.000 de lei, prețul aproximativ pentru înlocuirea unui parbriz cu o piesă originală.

Situația nu este cu mult schimbată nici pentru perioada iulie-septembrie 2017, după intrarea în vigoarea a  noii legi RCA. Ponderile daunelor minore rămân aproximativ aceleași în timp ce despăgubirile cu valori au o pondere apropiată de zero. În 2016, de exemplu, doar 8 dosare au avut valoare mai mare de 1 milion de lei și doar 412(0,18%) din total o valoare de peste 100.000 de lei.

EXCLUSIV Concentrare fără precedent pe piața RCA: doar două firme asigură peste 80% din mașini CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Concentrare fără precedent pe piața RCA: doar două firme asigură peste 80% din mașini

Per ansamblu, în 2016, dauna medie plătită de asigurători pe RCA a fost de aproximativ 5.600 de lei, iar în trimestrul 3 din 2017 de aproximativ 4.700 de lei.

Autoritatea a luat în calcul doar dosarele plătite pe parcursul perioadelor analizate, la care a adăugat rezervele de daună constituite pentru dosarele deja avizate la plată.

Având în vedere că dosarele cu valori mari provin mai ales din vătămări corporale ori daune morale plătite familiilor celor decedați în accidente, de cele mai multe ori acestea fac obiectul unor precese penale.

Record de firme suspendate în ianuarie. Multe suspendări de PFA din cauza modificărilor fiscale, dar și a incertitudinii CITEȘTE ȘI Record de firme suspendate în ianuarie. Multe suspendări de PFA din cauza modificărilor fiscale, dar și a incertitudinii

Valoarea mare a plăților pentru vătămări coporale și decese a fost, constant, unul dintre argumentele invocate de firmele de asigurare pentru a explica creșterile de tarife la RCA.

Totuși, faptul că un număr atât de mic de dosare de peste 100.000 de lei apare în statistica ASF relevă faptul că firmele de asigurare nu constituie neapărat rezerve la nivelurile cele mai mari dictate până acum de instanțe, ci la un nivel semnificativ mai mic, calculat după propriile standarde.

De precizat că în România au existat decizii judecătorești, despre care chiar firmele de asigurări au vorbit, care au dat victimelor din accidente despăgubiri ce au ajuns și la 1 milion de euro.

De altfel, instituirea unei practici de această natură a fost și principalul argument pe care asigurătorii l-au folosit în sprijinul introducerii în lege a unei limitări pentru plățile din vătămări corporale. În acest moment, legea RCA prevede că sumele vor fi calculate în baza unui barem conceput de specialiștii Insitutului de Medicină Legală Mina Minovici.

EXCLUSIV Privilegiu unic pentru notari și pe piața asigurărilor: au singura societate căreia i s-a permis, de 20 de ani, să funcționeze nesupravegheată de ASF și în afara regulilor impuse restului pieței CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Privilegiu unic pentru notari și pe piața asigurărilor: au singura societate căreia i s-a permis, de 20 de ani, să funcționeze nesupravegheată de ASF și în afara regulilor impuse restului pieței

Practic, în funcție de tipul vătămării, va fi acordat un punctaj care merge de la 1 punct la 200 de puncte (în cazul invalidității permanente). Valorea punctului ar urma să fie stabilităîn funcție de nivelul salariului minim pe economie, iar sistemul ar trebui să fie pus în prcatică după încheierea unui protocol între ASF, Ministerul Sănătății și Ministerul Justiției.

Potrivit datelor ASF, aproximativ 25% din totalul sumelor plătite de firmele de asigurare în baza polițelor RCA provin din vătămări corporale.    

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
rca
daune morale
vatamari corporale