Peste 2.500 de dosare de daună, cu pagube estimate la 15 mil. lei, deschise după fenomenele meteo din ultimele două luni

Peste 2.500 de dosare de daună, cu pagube estimate la 15 mil. lei, deschise după fenomenele meteo din ultimele două luni
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 aug 2018

Societățile de asigurări au deschis peste 2.500 de dosare de daună după fenomenele meteo severe din lunile iunie și iulie ale acestui an, anunță Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). Pagubele estimate sunt de 15 milioane de lei, sumă care va fi despăgubită de asigurători în baza polițelor facultative de locuințe.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uniunea avertiează că fenomenele meteo distructive pot duce la vulnerabilități mari în rândul cetățenilor neasigurați. După o singură furtună, cea de anul trecut din vestul țării, s-au deschis nu mai puțin de 6.000 de dosare de daună de către asigurătorii membri UNSAR.

În cazul inundațiilor efectele sunt și mai distructive, în ultimii ani zeci de mii de locuințe fiind distruse de ape - de exemplu în 2005-2006 inundațiile au afectat 15.000 de locuințe, iar în anul 2010 peste 4.400 de locuințe.

În România gradul de cuprindere în asigurare a locuințelor este unul extrem de scăzut, doar 19% dintre cele aproximativ 8,9 milioane de locuințe din România au o polița obligatorie PAD, iar 16% au și o asigurare facultativă.

DOCUMENT Prețul mediu la reparația unei mașini cu asigurare, triplu față de tariful pentru un vehicul fără asigurare. Diferențe de cost la înlocuirea unui far sau revopsirea unei bare CITEȘTE ȘI DOCUMENT Prețul mediu la reparația unei mașini cu asigurare, triplu față de tariful pentru un vehicul fără asigurare. Diferențe de cost la înlocuirea unui far sau revopsirea unei bare

Prin comparație, gradul de penetrare a asigurărilor de locuințe din alte țări din Europa Centrală și de Est este mult mai mare, cu toate că acolo nu există un program obligatoriu de asigurare. Astfel, în Polonia, Cehia, Slovenia și Slovacia gradul de penetrare al asigurărilor de locuințe a ajuns la 50 %, iar în Ungaria la 70%.

UNSAR arată că încheierea polițelor de asigurare pentru locuințe este importantă, deoarece, dacă ne-am afla în fața unui cutremur similar celui din 1977, acesta ar afecta peste 850.000 de locuințe și ar produce pagube de peste 6 miliarde de euro, conform studiilor de specialitate. Din păcate, doar cel mult 1,5 miliarde de euro din această sumă ar reprezenta valoarea pagubelor aferente locuințelor asigurate, având în vedere gradul atât de mic de cuprindere în asigurare.

Polița obligatorie PAD are un caracter de bază, oferind acoperire pentru cele 3 riscuri de catastrofă specifice tării noastre (cutremur, inundații, alunecări de teren) în limita a 20.000 de euro pentru locuințele tip A, respectiv 10.000 euro pentru cele tip B.

Pentru o acoperire completă, UNSAR recomandă încheierea unei asigurări facultative a locuinței, pe piață fiind disponibile multe astfel de produse, care oferă acoperire pentru mai multe riscuri, precum incendiul, explozia, furtuna, vijelia, grindina, inundația de la vecini etc. De asemenea, pot fi asigurate și bunurile din locuință,  precum și dependințele și construcțiile anexe ale unei gospodării.

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 80% din piața locală de asigurări. Din 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al federației asigurătorilor și reasigurătorilor europeni – Insurance Europe.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurari
inundatii
daune
unsar