Pot fi superstițiile parte a unei strategii de business?

Pot fi superstițiile parte a unei strategii de business?
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 4 sep 2020

Deciziile pe care le luăm, fie că sunt personale sau de business, sunt influențate de o multitudine de factori sau credințe. Astfel de credințe includ, surprinzător sau nu, și superstiții. Spre exemplu, studiile arată că între 17 și 24 de milioane de americani sunt afectați de ziua de vineri, 13 - iar antreprenorii de peste Ocean evită să zboare în aceste zile și își amână întâlnirile de afaceri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În Europa, circa 99% dintre companii sunt IMM-uri, ceea ce indică un grad mai ridicat de personalizare a deciziei, lăsând astfel loc și unor eventuale superstiții atunci când vine vorba despre luarea deciziilor și implementarea unor măsuri necesare.

Cu toate acestea, efectele unei superstiții cum este evitarea zilei de vineri, 13, de exemplu, pot fi și pozitive – o companie de asigurări din Olanda arată că într-o zi de vineri, 13, sunt mai puține accidente, inclusiv pentru că oamenii sunt mai atenți decât în orice altă zi de vineri.

Atitudinile de acest fel arată că, mai degrabă, prudența este o strategie potrivită, atât în business, cât și în viețile noastre private. Fie că este determinată de o superstiție sau de o strategie de business care implică luarea unor precauții pentru evitarea unei situații cu potențial impact ridicat, deciziile de business ar trebui să fie bazate pe prudență și pe o gestionare a riscurilor.

În primele luni ale acestui an, una dintre știrile care au făcut înconjurul planetei a fost cea legată de anularea turneului de Grand Slam de la Wimbledon, în urma căreia The All England Lawn Tennis Association, organizatorii turneului, ar fi primit o despăgubire de circa 141 de milioane de dolari pentru polița de asigurare a riscului de pandemie.

Concluzia: chiar dacă superstițiile vor continua să facă parte din diferite culturi, pentru a menține predictibilitatea business-urilor în fața evenimentelor neprevăzute, asigurările vor rămâne întotdeauna principalele instrumente necesare și utile pentru un antreprenor. Mai cu seamă că, așa cum o arată și experiența celor de la Wimbledon, imprevizibilul este întotdeauna posibil, chiar și atunci când nu pare.

Acesta este contextul în care UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a lansat recent campania #ANTIGHINION. Inițiativa pune față în față superstițiile și asigurările, două instrumente alese de oameni pentru a elimina neprevăzutul din viețile lor. Căci indiferent dacă lăsăm sau nu superstițiile să ne influențeze deciziile, putem alege întotdeauna asigurările care răspund nevoilor noastre. Ca să fim siguri.

viewscnt
Afla mai multe despre
business
superstitii
unsar
#antighinion