Autoritatea de supraveghere a burselor europene: Performanțele piețelor de acțiuni, decuplate de la realitatea economică

Autoritatea de supraveghere a burselor europene: Performanțele piețelor de acțiuni, decuplate de la realitatea economică
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 3 sep 2020

Piețele de capital riscă un nou val de corecții abrupte după revenirea puternică din al doilea trimestru, avertizează Autoritatea de supraveghere a piețelor financiare din UE, care remarcă o decuplare între performanțele piețelor și activitatea economică, sever afectată de pandemie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Piețele de acțiuni și-au revenit în mod “remarcabil” după scăderile generate de pandemia de coronavirus în primul trimestru, susținute de măsurile fiscale introduse de guverne, însă climatul rămâne unul fragil, iar redresarea riscă să nu fie sustenabilă, potrivit Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA).

Acțiunile europene au avut luna trecută cea mai bună performanță pentru o lună august din ultimii 11 ani, iar indicele S&P 500 al bursei de la New York a consemnat cel mai mare câștig din ultimii 36 de ani.

De ce românii nu vin la bursă. Verdict din zona investitorilor instituționali: comisioane mari, emitenți puțini și absența unui retail atras mai degrabă de piețele externe și criptomonede CITEȘTE ȘI De ce românii nu vin la bursă. Verdict din zona investitorilor instituționali: comisioane mari, emitenți puțini și absența unui retail atras mai degrabă de piețele externe și criptomonede

 

“Sustenabilitatea recentei recuperări din piețele de acțiuni rămâne un motiv de îngrijorare. Bursele din zona euro au crescut cu 40% de la minimele atinse la mijlocul lunii martie, până aproape de nivelurile înregistrate înaintea crizei, în timp ce Fondul Monetar Internațional estimează scăderea produsului intern brut cu peste 10% în 2020, urmată de o revenire modestă de 6% în 2021”, arată ESMA într-un raport privind tendințele, riscurile și vulnerabilitățile din piețele financiare.

Autoritatea de supraveghere estimează că, atât investitorii instituționali, cât și micii investitori, se vor confrunta cu o perioadă prelungită de riscuri în ceea ce privește noi - și potențial semnificative - corecții.

“Măsura în care aceste riscuri se vor materializa depinde de doi factori: impactul economic al pandemiei și evenimente externe adiționale într-un mediu global deja fragil. În particular, impactul asupra companiilor din UE și asupra profilelor lor de credit, precum și asupra instituțiilor de creditare, reprezintă o preocupare deosebită, la fel ca și îndatorarea în creștere a întreprinderilor și a publicului și sustenabilitatea recuperării recente a piețelor”, potrivit raportului.

Dincolo de riscurile legate de un al doilea val de infecții cu noul coronavirus, condițiile din piață ar putea fi destabilizate de orice eveniment extern perturbator, precum tensiunile comerciale dintre SUA și China, subliniază ESMA.

viewscnt
Afla mai multe despre
esma
piete actiuni
revenire
pandemie
coronavirus
riscuri
corectii actiuni
vanzari burse