Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat proiectul FinTech Hub

Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat proiectul FinTech Hub
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 aug 2019

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a lansat, pe www.asfromania.ro,  proiectul FinTech Hub prin intermediul căruia a fost creat cadrul instituțional pentru dialog cu societățile ce dezvoltă soluții FinTech (inovație tehnologică în domeniul serviciilor financiare) ce pot fi aplicate pe oricare dintre piețele reglementate și supravegheate de către Autoritate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Inițiativa ASF sprijină astfel dezvoltarea tehnologiilor moderne pe piața financiară și în același timp urmărește menținerea încrederii consumatorilor în utilizarea serviciilor financiare și asigurarea unui nivel adecvat de protecție a acestora.

ULTIMA ORĂ VIDEO Gabriela Firea anunță introducerea vinietei pentru București. Restricții și pentru centru CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Gabriela Firea anunță introducerea vinietei pentru București. Restricții și pentru centru

“Ne dorim ca entitățile din piață, dar și alți antreprenori, indiferent că sunt din domeniul financiar sau nu, să aibă o interacțiune eficientă în relația cu ASF, astfel încât să încurajăm dezvoltarea de noi soluții inovatoare în domeniul financiar. Cu siguranță acestea generează oportunități și beneficii pentru toate părțile implicate, dar este foarte important să nu pierdem din vedere tipurile noi de riscuri care pot apărea, precum și modalitățile de gestionare a acestora”, a declarat Președintele ASF, Leonardo Badea.

Scopul acestui Hub este ca Autoritatea, dar și entitățile reglementate și/sau alte societăți să înțeleagă mai bine oportunitățile și riscurile generate de FinTech, creând totodată o primă legătură între ASF și societățile ce dezvoltă noi modele de afaceri, aplicații, procese sau produse care au un efect direct asupra furnizării de servicii financiare.

Prin FinTech Hub, ASF pune la dispoziția companiilor care vor să dezvolte produse sau servicii financiare nebancare considerate, conform unor criterii generale prestabilite, ca aparținând inovației financiare, câteva facilități:

• un punct unic de contact la nivelul ASF ( fintechhub@asfromania.ro );
• o echipă dedicată acestui proiect a cărei experiență acoperă piețele supravegheate de ASF;
• sprijin pentru identificarea legislației aplicabile entităților/societăților incidente produsului FinTech propus;
• îndrumare privind așteptările ASF referitoare la aspecte ce țin de supravegherea activității care ar urma să fie desfășurată pornind de la soluția financiară inovatoare oferită.

viewscnt
Afla mai multe despre
autoritatea de supraveghere financiară
fintech hub