ANALIZĂ Profitul băncilor din România, la nivel record

ANALIZĂ Profitul băncilor din România, la nivel record

Alphaspirit | Dreamstime.com

Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 23 mar 2022

Sistemul bancar românesc a terminat anul trecut cu un profit net de 8,29 de miliarde de lei, în creștere cu 64% față de 2020. Rata creditelor neperformante a continuat să scadă, dar s-a redus și solvabilitatea, în condițiile în care băncile au reînceput să plătească dividende acționarilor din profiturile cumulate, relevă datele analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Băncile din România au ajuns la active nete totale de 639,6 miliarde de lei la finele lunii decembrie a anului trecut, în creștere cu 11% față de finele lui 2020. Gradul de intermediere financiară – active raportate la produsul intern brut – a crescut de la 49% în 2019 la 57% în 2020 și 58% anul trecut, în condițiile unui avans mai rapid al creditării față de dinamica economică nominală.

Statul a oferit pentru al doilea an la rând subvenții de risc importante prin programul IMM Invest – au fost aprobate de către bănci credite totale de 15 miliarde de lei în 2020, respectiv de 12,8 miliarde de lei în 2021.

Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România CITEȘTE ȘI Soluțiile GRENKE vă oferă libertatea de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta și implementa ideile creative. Interviu cu Liviu Bănulescu, Managing Director GRENKE România

Revenirea economică din 2021 s-a văzut și în bilanțurile băncilor. Profitul net al sistemului bancar a crescut de la circa 5 miliarde de lei în 2020 la 8,29 miliarde de lei, arată calculele Profit.ro pe baza datelor preliminare publicate de Banca Națională a României.

Calculat în euro la cursul mediu, profitul pe anul trecut a fost de 1,68 miliarde de euro, față de 1,22 miliarde de euro cât a fost nivelul atins în boomul din 2008, care a rămas pentru multă vreme o referință.

ANALIZĂ Profitul băncilor din România, la nivel record

Randamentul capitalurilor s-a îmbunătățit de la 8,7% în 2020 la 13,5% în 2021, fiind peste media ultimului deceniu, inclusiv peste media ultimilor cinci ani.

Băncile au înregistrat pe venituri mare parte din scăderea provizioanelor de risc constituite pentru impactul pandemiei COVID-19 în 2020, riscuri care în mare măsură nu s-au materializat.

Spre exemplu, Banca Transilvania, care anul trecut a avut un profit net de 2 miliarde de lei (+48%), a înregistrat costuri mai mici cu provizioanele cu 70%, care explică în mare măsură creșterea veniturilor nete.

BCR, care anul trecut a încheiat cu un profit net de 1,4 miliarde de lei (+73%), și-a redus costurile cu provizioanele cu 56%.

Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

BRD, cu un profit net de 1,28 miliarde de lei (+34%), a avut venituri 159 de milioane de lei din reexaminare costului cu riscul, față de o cheltuială de 313 milioane de lei în 2020.

ING România, cu un profit net de 1 miliarde de lei (+109%), a înregistrat o scădere aproape integrală a cheltuielilor cu provizioanele față de anul precedent, când atingeau 574 de milioane de lei.

Rata creditelor neperformante a continuat să scadă și a ajuns de la 3,8% la finele lui 2020 la sub 3,4% anul trecut. De altfel, impactul pandemiei asupra portofoliului de credite n-a fost semnificativ nici după ce au expirat măsurile de amânare la plată a ratelor.

ANALIZĂ Profitul băncilor din România, la nivel record

Solvabilitatea a scăzut anul trecut de la 25,1% la 22,2%, dar evoluția este firească în condițiile în care băncile reținuseră în trecut profiturile, la presiunea băncii centrale, pentru a avea rezerve de capital în cazul în care economia ar fi urmat o traiectorie mai sinuoasă – recesiune prelungită sau recuperare mai lentă.

În acest an, băncile foarte probabil vor obține venituri mai mari din creșterea accelerată a dobânzilor la creditele acordate, însă există potențialul unei creșteri a costului cu riscul ca urmare a deteriorării perspectivelor economice, în condițiile războiului din Ucraina și a creșterii costurilor la energie și alte materii prime.

Raportul credite/depozite a crescut ușor anul trecut de la 66% la aproape 69%, o premieră în ultimii nouă ani, semn că băncile au plasat mai multe fonduri ale deponenților în credite. Acest indicator era supraunitar (cu vârf de 125%) înainte de criza financiară din 2008-2009, când finanțarea băncilor din România era asigurată de linii de credit de la băncile-mamă, adică din economisirea externă.

Numărul de bancomate a scăzut din nou și a ajuns de la 10.531 în 2019, la 10.231 în 2020 și 10.132 anul trecut. Băncile aveau anul trecut 51.638 de angajați, cu circa 1.000 mai puțini decât în 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit banci
profitabilitate banci
profit sistem bancar
creștere profit
credite neperformante