Banca Transilvania prezintă proiectul de fuziune și anunță când va dispărea efectiv Bancpost

Banca Transilvania prezintă proiectul de fuziune și anunță când va dispărea efectiv Bancpost
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 sep 2018

Fuziunea Banca Transilvania-Bancpost va deveni efectivă juridic la 31 decembrie 2018, sub rezerva obținerii aprobării BNR, la acea dată Bancpost urmând să își înceteze existența, fuziunea având ca efect dizolvarea fără lichidare și transmiterea întregului patrimoniu către Banca Transilvania, care dobândește astfel drepturile și obligațiile Bancpost.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Data luată în calcul pentru finalizarea fuziunii a fost anunțată astăzi, prin prezentarea proiectului de fuziune.

În urma achiziției, cea mai vizibilă instituție de credit listată la Bursa de Valori București obține jumătate de milion de clienți noi. 

FOTO Andreas Treichl se retrage de la conducerea grupului austriac Erste, proprietarul BCR. Erste îi anunță succesorul CITEȘTE ȘI FOTO Andreas Treichl se retrage de la conducerea grupului austriac Erste, proprietarul BCR. Erste îi anunță succesorul

La finele lunii aprilie, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că Banca Transilvania a semnat actele finale pentru cumpărarea Bancpost.

Bancpost, cu active totale de 2,5 miliarde de euro, are o rețea de 147 de sucursale în România și peste 1 milion de clienți, fiind una dintre cele mai mari piețe ale Eurobank în afara Greciei. Prin preluarea acesteia, Banca Transilvania, locul doi în piața bancară locală, se apropie semnificativ de prima poziție în topul băncilor, după active, încă ocupată de Banca Comercială Română.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omer tetik
bancpost