Bancherii de la Credit Suisse au luat bonusuri în creștere, deși banca lor a raportat pierderi de 2,7 miliarde franci elvețieni

Bancherii de la Credit Suisse au luat bonusuri în creștere, deși banca lor a raportat pierderi de 2,7 miliarde franci elvețieni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 26 mar 2017

Conducerea administrativă și executivă a băncii elvețiene Credit Suisse a încasat bonusuri în creștere, în pofida pierderilor înregistrate anul trecut. Noul CEO Tidjane Tiam a câștigat în total 11,9 milioane franci elvețieni, iar președintele Urs Rohner a primit 4 milioane de franci elvețieni, cu 23% mai mult decât în anul precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Credit Suisse și-a majorat plățile de bonusuri către conducere și angajați, în pofida pierderii de 2,7 miliarde franci elvețieni din 2016. Într-un 2016 pe care raportul anual al băncii îl caracterizează ca pe unul al unei „tranziții semnificative”, în medie conducerea băncii a încasat bonusuri mai mari cu 6%, scrie Financial Times.

Șeful executiv Tidjane Tiam, presat să continue procesul de restructurare, a câștigat anul trecut în total 11,9 milioane franci elvețieni, cu 13% mai puțin decât omologul său de la principala bancă concurentă UBS, Sergio Ermotti, care a primit 13,7 milioane franci elvețieni.

Imagine-șoc pentru criza industriei financiare de la New York CITEȘTE ȘI Imagine-șoc pentru criza industriei financiare de la New York

Președintele board-ului, Urs Rohner, a primit 3,98 milioane franci elvețieni, cu 23% mai mult decât cele 3,23 milioane franci elvețieni încasate în precedentele 12 luni. Deși președinții băncilor elvețiene au mai multe atribuții decât omologii lor din alte state europene, totuși Rohner, care conduce Consiliul de Administrație al Credit Suisse din anul 2011, este criticat că a așteptat prea mult până să numească un nou șef executiv.

Prețul acțiunilor Credit Suisse a scăzut abrupt în primul an al mandatului lui Tiam, care a încercat să introducă măsuri de restructurare în contextul unui scepticism major al investitorilor față de sistemul bancar european și pe fondul turbulențelor financiare de la începutul anului trecut. În decembrie, el a fost forțat să coboare ținta de profit pentru divizia de administrare a activelor financiare la nivel global.

Amendă de 2 miliarde dolari pentru vânzarea de produse toxice

După ce în al 4-lea trimestru Credit Suisse a încheiat o înțelegere cu autoritățile de reglementare din SUA pentru plata a 2 miliarde dolari pentru închiderea litigiului în care era acuzată de vânzarea de active toxice din piața obligațiunilor cu acoperiri în ipoteci către clienți, banca a raportat o pierdere în 2016 de 2,7 miliarde franci elvețieni.

Deutsche Bank și Credit Suisse au fost amendate cu 12 miliarde dolari în SUA pentru că au vândut credite toxice CITEȘTE ȘI Deutsche Bank și Credit Suisse au fost amendate cu 12 miliarde dolari în SUA pentru că au vândut credite toxice

Totuși, în condițiile ameliorării climatului din piețele financiare internaționale în a doua parte a anului trecut, acțiunile Credit Suisse au închis anul cu un avans de 5%. Este parte a motivației pentru care s-au plătit bonusuri.

Jean Lanier, președinte al comitetului de compensații, a raportat un „progres puternic” al băncii în atingerea obiectivelor strategice. Majorarea fondului pentru bonusuri cu 6%, la 3,09 miliarde franci elvețieni, de la 2,92 miliarde franci elvețieni ar reflecta „impactul strategic al angajărilor în zone de business cu rate de creștere ridicate”. Acces la aceste recompense au un număr de 43.412 angajați, față de 43,225 salariați cu un an înainte.

Decizia vine într-un context în care Deutsche Bank tocmai a tăiat în 2016 fondul său pentru bonusuri cu 80% pentru a-și consolida poziția financiară, iar concurenta UBS a anunțat luna trecută o reducere cu 17% după ce a pierdut cota de piață pe segmentul de trading.

Bancherii elvețieni sunt cei mai bine plătiți din Europa. Președinții non-executivi ai companiilor listate pe bursa de la Zurich încasează în medie 2,1 milioane franci elvețieni pe an, iar șefii executivi primesc în medie 7,7 milioane franci elvețieni pe an, conform unui sondaj publicat la sfârșitul acestei săptămâni de compania de consultanță HCM International.

viewscnt
Afla mai multe despre
credit suisse
banci
bonusuri
ubs
deutsche bank