Băncile au crescut avansul la creditele ipotecare nou-acordate cu un punct procentual în primul trimestru

Băncile au crescut avansul la creditele ipotecare nou-acordate cu un punct procentual în primul trimestru
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 30 mai 2016

Băncile se așteaptă la o înăsprire a condițiilor în care acordă credite ipotecare, ca urmare a intrării în vigoare a legii dării în plată, arată un sondaj privind condițiile de creditare al Băncii Naționale a României, ediția mai. În primele trei luni ale anului, avansul mediu solicitat la creditele ipotecare a crescut cu un punct procentual, de la un nivel record minim în decembrie 2015.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Patru din cele zece bănci chestionate de BNR spun că au luat măsuri de creștere moderată a avansului la credite până la finele lunii martie, înainte să intre în vigoare legea 77/2016 privind darea în plată, care permite debitorilor să predea locuința ipotecată în schimbul ștergerii creditului.

Indicatorul loan-to-value (LTV), care reprezintă valoarea finanțării raportat la valoarea bunului imobiliar care garantează creditul, a scăzut cu un punct procentual la 83%. (La extreme, nivelul LTV pentru creditele noi la o bancă era de 117%, iar la altă bancă de 65%)

BCR: Pentru cazuri sociale de dare în plată nu vom iniția proceduri judiciare. Vom solicita control de constituționalitate CITEȘTE ȘI BCR: Pentru cazuri sociale de dare în plată nu vom iniția proceduri judiciare. Vom solicita control de constituționalitate

Altfel spus, avansul mediu solicitat de bănci pentru creditele nou acordate a crescut de la 16% la 17%.

Creșterea redusă a avansurilor în contextul în care băncile au anunțat efecte dintre cele mai distrugătoare generate de legea dării în plată poate fi explicată și de existența programul Prima Casă, unde avansul solicitat este de numai 5%.

Acest program cu garanții de stat a acaparat mare parte din piața creditului ipotecar la începutul acestui an, chiar mai mult decât în anii trecuți, pentru că băncile și Ministerul de Finanțe au anunțat că legea dării în plată va duce la dispariția acestor împrumuturi cu risc subvenționat de stat. În cele din urmă, Prima Casă a fost exclusă explicit de la dare în plată.

Kruk: Suspendăm acțiunile de colectare amiabilă, ca urmare a dării în plată. Legea e neclară CITEȘTE ȘI Kruk: Suspendăm acțiunile de colectare amiabilă, ca urmare a dării în plată. Legea e neclară

Cele mai multe bănci locale din top 10 au crescut avansul la creditele ipotecare în lei cu scurt timp sau imediat după ce legea privind darea în plată a intrat în vigoare. De la un nivel mediu afișat de circa 15%, băncile locale solicită acum clienților să contribuie la achiziția casei cu un avans între 20 și 40%. 

În decembrie, băncile solicitau cel mai redus avans din istorie, substanțial mai mic decât în perioada de boom, când avansul mediu era de 25-30%. Băncile au început să solicite un avans din ce în ce mai mic începând cu 2010, chiar dacă concomitent acoperirea cu garanții a creditelor din portofoliu a scăzut, ca urmare a reducerii prețurilor din imobiliare.

Cererea de credite ipotecare a crescut în primul trimestru, arată sondajul BNR, dar băncile chestionate se așteaptă o scădere a cererii în perioada următoare.

Cererea în creștere s-a văzut și în piața imobiliară, astfel că nivelul LTV pe stocul de credite a scăzut cu trei puncte procentuale la 85%, ceea ce oferă mai mult spațiu de respiro băncilor în situația în care prețurile la case vor scădea în perioada următoare. Chiar și așa, în sectorul bancar există cel puțin o bancă în care portofoliul de credite ipotecare nu este acoperit încă în totalitate de valoare proprietăților suport, mai arată datele BNR.

Pentru celelalte tipuri de credite pentru care băncile au completat chestionarul în mai, de consum și cele pentru firme, băncile nu au modificat condițiile de creditare și nici nu se așteaptă la modificări în viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
avans credite
avans credite ipotecare
crestere avans credite