Băncile se așteaptă la înăsprirea standardelor de creditare și la scăderea prețului locuințelor

Băncile se așteaptă la înăsprirea standardelor de creditare și la scăderea prețului locuințelor
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 23 iun 2020

Băncile din România au înregistrat o înăsprire a standardelor de creditare în primul trimestru din 2020 și o scădere a cererii și se așteaptă la continuarea tendinței și în trimestrul 2, mai ales în cazul creditelor de consum și a celor pe termen scurt pentru IMM.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Cum va fi relansată economia, puternic afectată după criza COVID-19, și ce se va întâmpla pe piața bancară, precum și cu fondurile de investiții și cele de pensii, bursa și societățile de asigurări va fi anunțat de cei mai importanți jucători în domeniu la Videoconferința - 
Profit.ro Financial Forum 

„Finanțăm repornirea economiei“. Detalii pot fi aflate AICI

Sondajul privind creditarea populației și companiilor realizat de Banca Națională în luna mai și publicat marți arată că pandemia COVID 19 are efecte la nivelul riscului asumat de bănci.

Datele privind creditarea arată deja o contracție în luna aprilie, iar sondajul BNR arată că băncile au înăsprit deja standardele de creditare în perioada ianuarie-martie și apreciază aceeași evoluție – dar într-un număr mai ridicat de respondenți – pentru perioada aprilie-iunie.

Băncile au primit 362.000 de solicitări de suspendare a ratelor CITEȘTE ȘI Băncile au primit 362.000 de solicitări de suspendare a ratelor

Sondajul este realizat pe primele 10 bănci după cota de piață, care reprezintă 80% din piață, și răspunsurile sunt ponderate cu portofoliile băncilor pe fiecare sector de creditare.

Pentru T2 2020, instituțiile de credit (în procent net de peste 54%) estimează că standardele de creditare și termenii contractelor de credit sau a liniilor de credit pentru companii nefinanciare vor deveni mai restrictivi într-o anumită măsură. Băncile au înregistrat și o scădere a cererii de credite în T1 și se așteaptă la o diminuarea și în trimestrul 2, în special din partea întreprinderilor mici și mijlocii. O zecime dintre respondenți arată că au respins mai multe cereri de credit decât de obicei în primele trei luni din acest an.

Băncile apreciază că riscul de credit asociat firmeor a crescut deja din primul trimestru, îndeosebi în turism, transporturi și energie.

Respondenții indică o înăsprire a standardelor de creditare și în cazul populației în primele trei luni, mai ales în cazul creditelor de consum, unde aproape 18% dintre respondenți arată că standardele pentru creditarea populației au devenit considerabil mai restrictive. Evoluția vine pe fondul așteptărilor privind situația economică generală.

Circa 45% dintre băncile respondente se așteaptă la înăsprirea standardelor de creditare pentru creditele ipotecare în perioada aprilie-iunie. Mai bine de o treime dintre respondenți arată că cererea de credite pentru locuințe a scăzut încă din primul trimestru și 9 din 10 respondenți se așteaptă ca cererea de astfel de împrumuturi să fie moderat (12%) sau chiar substanțial (68%) mai scăzută.

Băncile apreciază că prețul locuințelor a crescut într-o anumită măsură în primul trimestru, arată sub 17% dintre respondenți, în timp ce restul apreciază că acesta a rămas constant. Pentru trimestrul 2 circa 74% dintre respondenți văd o scădere a prețului metrului pătrat al unei locuințe.

În cazul creditelor de consum aproape 60% dintre băncile respondente se așteaptă la înăsprirea standardelor de creditare în trimestrul 2, mai ales în cazul creditelor de consum fără garanții. Deja în aprilie vedem o contracție a creditului de consum, în condițiile scăderii abrupte a împrumuturilor nou acordate la cel mai redus nivel din ultimii 5 ani.

Trei sferturi dintre bănci estimează o scădere substanțială a cererii de credite de consum în trimestrul 2 și alte 11% văd o cerere moderat mai scăzută. Totodată, băncile raportează și o creștere a cererilor de împrumuturi de consum respinse în primul trimestru.

România a intrat în stare de urgență la jumătatea lunii martie ca urmare a pandemeii COVID 19 și autoritățile au impus diferite restricții de circulație și activitate economică. Restricțiile au început să fie ridicate treptat începând cu luna mai, însă nu toate domeniile pot opera la capacitate, îndeosebi în cazul industriei ospitalității.

Videoconferinta, transmisă în direct și la Profit TV, este organizată cu sprijinul: Alpha Bank, Bursa de Valori București, CEC Bank, Depozitarul Central, Fan Courier, Groupama Asigurari, ING Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank, Roca Investments, Sif Banat-Crisana și Sif Muntenia.
viewscnt
Afla mai multe despre
creditare
standarde creditare
preturi locuinte
scadere preturi locuinte