BCR, cel mai mare profit operațional din ultimii cinci ani. Provizionul pentru BCR BpL înjumătățește, însă, câștigul net pe 2019

BCR, cel mai mare profit operațional din ultimii cinci ani. Provizionul pentru BCR BpL înjumătățește, însă, câștigul net pe 2019
Oana Osman
Oana Osman
scris 28 feb 2020

BCR a încheiat 2019 cu un profit net de 593,2 milioane de lei (125 milioane de euro), în scădere cu 50,7% față de profitul net de 1.202,3 milioane de lei (258,3 mil. euro) din 2018, din cauza provizionului excepțional de 150 mil. euro legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe, în pofida celui mai bun rezultat operațional din ultimii cinci ani, susținut de creșterea creditelor. Pentru BCR, taxa pe activele bancare a fost de 11 mil. euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Rezultatul operațional a crescut cu 9,3% la 1.786,9 milioane de lei (376,5 milioane de euro) în 2019, de la 1.635,4 milioane de lei (351,4 milioane de euro) în 2018, în condițiile unor venituri operaționale mai mari și de un control strict al costurilor, arată banca.

Creșteri de peste 10% au înregistrat veniturile nete din dobânzi și cele din comisioane. Astfel, venitul net din dobânzi a urcat cu 10,2%, până la 2.256,3 milioane de lei (475,5 milioane de euro), de la 2.047,2 milioane de lei (439,9 milioane de euro) în 2018. Banca explica avansul prin creșterea creditelor și depozitelor clienților, pe fondul unui mediu cu rate ale dobânzilor mai mari, prin îmbunătățirea structurii bilanțului contabil și prin costurile mai mici de finanțare, dat fiind că finanțarea intragrup a fost rambursată aticipat.

PREMIERĂ - Finanțele s-au împrumutat pentru prima dată la dobânzi negative, în euro. Au atras 150 de milioane de euro, dar vor da înapoi investitorilor cu peste 70.000 de euro mai puțin CITEȘTE ȘI PREMIERĂ - Finanțele s-au împrumutat pentru prima dată la dobânzi negative, în euro. Au atras 150 de milioane de euro, dar vor da înapoi investitorilor cu peste 70.000 de euro mai puțin

Venitul net din comisioane a crescut cu 10,4%, la 780,6 milioane de lei (164,5 milioane de euro), de la 706,8 milioane de lei (151,9 milioane de euro) în 2018, mai ales ca urmare a unui rezultat mai mare din comisioane de administrare aferente conturilor curent și din comisioane generate din asigurări, precum și a rezultatelor bune din operațiunile cu numerar. 

Rezultatul net din tranzacționare a scăzut cu 21,1%, până la 352,4 milioane de lei (74,3 milioane de euro).

În activitatea bancară de retail, BCR a acordat credite noi în lei pentru persoane fizice și microîntreprinderi de peste 7,8 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro) în 2019. Creditele noi pentru microîntreprinderi au crescut cu 31,5% în 2019 față de anul anterior, datorită finanțărilor prin programul Start-Up Nation. Împrumuturile negarantate s-au majorat cu 3,4%, cu contribuția celor de nevoi personale și a creșterii numărului de carduri de credit și a descoperirilor de cont.

Pe segmentul corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 7,4 miliarde de lei (1,6 miliarde de euro) în 2019. Stocul de finanțări pentru IMM (incl. subsidiara BCR Leasing) a crescut cu 12,3%, atingând  6,1 miliarde de lei (1,3 miliarde de euro) la finele lui 2019.

Segmentul de real estate a avansat în mod semnificativ, cu 34,3% în comparație cu anul trecut, ca urmare a noilor proiecte de construcții de birouri și spații comerciale finanțate în ultimul an.

Numărul total de clienți a crescut la 3,3 milioane la sfârșitul anului trecut, față de 3,1 milioane din 2018.

Banca s-a concentrat pe dezvoltarea proceselor de digitalizare a operațiunilor. Platforma digitală de banking George a ajuns la 720.000 de utilizatori, cu 84 de noi funcționalități integrate pe mobil și web, și a înregistrat o creștere de 76% a produselor digitale vândute, față de 2018. A lansat George Credit, primul împrumut de nevoi personale complet digital, cu 3.800 de împrumuturi de nevoi personale acordate în primele trei luni și prima facilitate online de refinanțare a creditelor.

Parteneriatul cu IKEA a continuat cu peste 26.200 de carduri de credit acordate în 2019, iar programul de educație financiară Școala de Bani a depășit 370.000 de adulți și copii la cursurile din ultimii trei ani

„În 2019 am fost determinați să învățăm și să ne adaptăm, pentru a susține economia reală, pentru a promova educația financiară și pentru a aduce prosperitate clienților noștri. Ne-am concentrat pasiunea și eforturile pentru a accelera digitalizarea proceselor și operațiunilor, printr-o strategie integrată, în beneficiul tuturor echipelor și canalelor noastre de interacțiune cu clienții”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română. Manea spune că banca va continua să inoveze și să simplifice modul de lucru pentru a face banking-ul mai ușor pentru clienți.

Venitul operațional a crescut cu 6,2% până la 3.490,4 milioane de lei (735,5 milioane de euro)  de la 3.285,6 milioane de lei (706 milioane de euro) în 2018, determinat în principal de creșterea veniturilor nete din dobânzi și a celor din comisioane.

Cheltuielile administrative generale au crescut cu 3,2%, la 1.703,5 milioane de lei (359 milioane de euro) în 2019, față de 1.650,2 milioane de lei (354,6 milioane de euro) în 2018, mai ales ca urmare a contribuției anuale mai mari în anul 2019 la fondul de garantare a depozitelor.

Astfel, raportul cost-venituri a fost de 48,8% în 2019, față de 50,2% în 2018.

Costurile de risc și calitatea activelor

În ceea ce privește pierderea netă rezultată din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit și pierdere, BCR a consemnat o eliberare de provizion de 61,8 milioane de lei în 2019, față de o alocare de provizion  de 121,2 milioane de lei în 2018. Această evoluție a fost determinată de o formare foarte redusă de noi credite neperformante în special pe segmentul corporate, corelată cu un trend favorabil în ceea ce privește recuperările de la clienți neperformanți și însănătoșirile, atât pe segmentul de retail, cât și pe cel corporate.

Rata creditelor neperformante a ajuns la 4,1% în decembrie 2019, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, față de 5,8% în decembrie 2018. În același timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane a ajuns la 116,3% în decembrie 2019.

Capitalizare și finanțare

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca, înainte de capitalizarea profitului pe anul 2019), în conformitate cu reglementările privind cerințele de capital (CRR), se afla în decembrie 2019 la nivelul de 20,4%, peste cerințele BNR. Rata capitalului de Rang 1+2 era de 19,6% (Grup BCR, înainte de capitalizarea profitului pe 2019) în decembrie 2019.

În decembrie 2019, BCR a lansat prima emisiune de obligațiuni nepreferențiale de rang senior din România și din Europa Centrală și de Est, în valoare de 600 de milioane de lei, listate la Bursa de Valori București. 

Împrumuturile și avansurile acordate clienților au crescut cu 10% până la 40.049 milioane de lei (8.373,2 milioane de euro) la finele lui 2019, de la 36.400,1 milioane de lei (7.805,3 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2018, susținute atât de creditele din segmentul corporate (+13,4% față de decembrie 2018), cât și de cele din retail (+8,7% față de decembrie 2018).

Depozitele clienților au crescut ușor cu 4,9% până la 57.791,8 milioane de lei (12.082,8 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2019 față de 55.099 milioane de lei (11.814,9 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2018, fiind determinate atât de creșterea depozitelor din retail, cât și a celor corporate.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
rezultate 2019
profit