BCR, profit net în creștere cu peste o treime în 2020

BCR, profit net în creștere cu peste o treime în 2020
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 26 feb 2021

Grupul Banca Comercială Română a încheiat 2020 cu un profit net în creștere cu 37% față de anul anterior, la 814,1 milioane de lei. Rezultatul BCR s-a îmbunătățit mai ales după ce rezultatul din 2019 fusese puternic afectat de provizionul pentru Banca pentru Locuințe. Afacerile au crescut anul trecut, cu un avans de 7,4% al creditării.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 5,1%, până la 1,88 miliarde de lei în 2020, de la 1,79 miliarde de lei în 2019, pe fondul unor venituri operaționale mai mari și al unor cheltuieli operaționale mai reduse.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 5,1%, până la 2,37 miliarde de lei în 2020, de la 2,26 miliarde de lei în 2019, pe fondul unor volume mai mari de credite și depozite, atât pe segmentul de clienți retail, cât și pe cel de corporate, parțial compensat de scăderea dobânzile de pe piață.

Venitul net din comisioane a scăzut cu 9%, până la 710 milioane de lei, determinat de un volum mai redus de comisioane din retrageri de numerar și de eliminarea comisionului de retragere de la alte ATM-uri decât cele ale BCR, în aprilie și mai, ca măsură de sprijin pentru clienți în perioada stării de urgență.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Rezultatul net din tranzacționare a crescut cu 1,2%, până la 357 milioane de lei în 2020, în principal datorită unei activități de tranzacționare mai crescute.

Venitul operațional a crescut cu 1,6%, până la 3,55 miliarde de lei, de la 3,49 miliarde de lei (în 2019, determinat de venitul net din dobânzi și venitul net din tranzacționare mai mari, parțial compensat de venitul net din comisioane mai mic.

Cheltuielile administrative generale au scăzut anul trecut cu 2% la 1,67 miliarde de lei, mai ales ca urmare a contribuției anuale mai mici la fondul de garantare a depozitelor în 2020 versus 2019 și a deprecierii mai scăzute, parțial compensate de cheltuieli cu personalul mai mari și de cheltuieli legate de noul sediu central în 2020.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătățit la 47,1% în 2020, față de 48,8% în 2019.

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 521 de milioane de lei în 2020, comparativ cu o eliberare de provizion de 62 de milioane de lei în 2019. Acest rezultat a fost influențat de măsurile prudențiale luate de bancă pentru a anticipa potențialele efecte negative ale pandemiei, în principal prin actualizarea parametrilor de risc pe baza celor mai recente scenarii macroeconomice și prin implementarea unor reguli mai stricte privind clasificarea din punct de vedere al riscului de credit conform IFRS 9, aplicabile expunerilor către clienții afectați de situația curentă.

Astfel. BCR a înregistrat un profit net de 814 milioane de lei (168,3 milioane de euro), față de 593,3 milioane de lei (125 milioane de euro) în 2019 pe baza unei creșteri creditării și a unui rezultat operațional mai mare, parțial din compensare de costuri mai mari cu riscul. Profitul net din 2019 a fost afectat de constituirea unui provizion excepțional legat de activitatea BCR Banca pentru Locuințe în T2 2019, după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în litigiul cu Curtea de Conturi.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

Creditele și avansurile acordate clienților au crescut cu 7,4%, până la 43 miliarde de lei (8,83 miliarde de euro) la 31 decembrie 2020, de la 40 de miliarde de lei (8,37 miliarde de euro) la 31 decembrie 2019, susținute de creșteri atât în creditarea retail (+6,9% față de decembrie 2019), cât și în cea corporate (+7,8% față de decembrie 2019).

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi în monedă locală pentru persoane fizice și microîntreprinderi de 8 miliarde de lei în 2020. Comparativ cu 2019, BCR și-a majorat cota de piață la creditele de consum nou acordate în moneda locală până la 17,4% (+1,6 pp), precum și la creditele ipotecare nou acordate în moneda locală, până la circa 20% (+3 pp).

Vânzările de credite ipotecare în lei au crescut cu 28% an pe an, datorită produsului ipotecar Casa mea care reprezintă 71% din total. De asemenea, BCR a continuat să susțină creditul guvernamental Noua Casă, având o cotă de piață de 30%. Stocul de credite ipotecare s-a majorat cu 10,6% an pe an în 2020, în timp ce stocul de credite de consum a crescut cu 8% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite corporate noi în valoare de 9,3 miliarde de lei în 2020, în creștere cu 24,5% an pe an. Motorul principal a fost avansul stocului de finanțări acordate sectorului IMM (inclusiv prin subsidiara BCR Leasing), care a crescut cu 14,8% an pe an, atingând valoarea de 7 miliarde de lei (1,4 miliarde de euro) la 31 decembrie 2020, ca urmare a unei concentrări mai mari pe afacerile noi și pe dezvoltarea sectorului de leasing, precum și a participării BCR în programul IMM Invest. Față de 2019, finanțarea sectorului public a crescut cu 21,6%, iar cea pentru sectorul imobiliar cu 7%.

Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat CITEȘTE ȘI Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat

Banca a amânat ratele pentru 41.000 de credite în cazul persoanelor fizice și 500 de credite în cazul firmelor, cifre similare cu cele raportate și de competitorii BRD și Banca Transilvania. Amânările la plata creditelor în 2020 în sprijinul clienților afectați de contextul pandemic au reprezentat 13% din portofoliul total de credite persoane fizice, respectiv 10% din portofoliul total de credite acordate companiilor.

Rata creditelor neperformante a crescut la 4,5% în decembrie 2020 față de 4,1% în decembrie 2019. Această evoluție reflectă în principal efectul unui eveniment singular înregistrat în trimestrul II 2020, constând într-o expunere de valoare mare față de un client Corporate, devenită neperformantă, cât și al unui volum mai mare de noi credite neperformante în segmentul Retail, rezultat în urma evaluarii efectuate în T4 privind improbabilitatea de plată pentru clienții cu acorduri de amânare a ratelor încă active. În același timp, gradul de acoperire al creditelor neperformante cu provizioane a atins nivelul de 122,5% în decembrie 2020.

Depozitele de la clienți au crescut cu 12,3%, până la 64,87 miliarde de lei (13,32 miliarde de euro) la 31 decembrie 2020, de la 57,79 miliarde de lei (12,08 miliarde de euro) la 31 decembrie 2019, sustinute de creșteri atât pe depozitele retail (+10,9% fata de decembrie 2019), cât și pe cele corporate (+16,4% față de decembrie 2019).

Platforma George a depășit 1 milion de utilizatori activi, în creștere cu 43% față de 2019. 50% din cardurile de credit și contractele pentru descoperit de cont au fost acordate 100% digital. Programul de loialitate care oferă bani înapoi, ca reducere, clienților BCR care folosesc plata cu cardul, a ajuns la 310.000 de utilizatori în doar cinci luni. Peste 95% din conturile noi de economii în 2020 au fost deschise prin George.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
profit bcr
rezultat bcr