BNR include de luni pe lista cursurilor pieței valutare și cotația leului în raport cu bahtul thailandez

BNR include de luni pe lista cursurilor pieței valutare și cotația leului în raport cu bahtul thailandez

Sursa foto: Anankkml | Dreamstime

Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iun 2017

Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni că va include pe lista cursurilor pieței valutare și cotația leului în raport cu bahtul thailandez (THB), aceasta fiind a 30-a monedă de pe listă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Începând cu data de 19 iunie 2017, Banca Națională a României va opera modificări în lista cursurilor pieței valutare prin includerea cotației indicative a leului românesc în raport cu bahtul thailandez (THB)”, se arată în comunicat.

În prezent, pe piața interbancară, cursul este de 0,1206 lei/baht, scrie News.ro.

Blue Air negociază cu Boeing cumpărarea a cel puțin 20 de avioane, mutare care ar dubla flota operatorului român low-cost CITEȘTE ȘI Blue Air negociază cu Boeing cumpărarea a cel puțin 20 de avioane, mutare care ar dubla flota operatorului român low-cost

În prezent, BNR are 29 de monede pe lista cursurilor valutare, cele mai importante fiind euro, dolarul american, francul elvețian și lira sterlină.

Vineri, BNR a anunțat vineri un curs de referință de 4,5812 lei/euro, în scădere cu 0,13% față de nivelul precedent.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnr
curs valutar
bahtul thailandez