Condițiile de aplicare a Legii privind darea în plată sunt tot mai aproape de a fi schimbate. Comisia juridică a avizat modificarea. Creșterea cu mai mult de jumătate a cursului va fi considerată impreviziune

Condițiile de aplicare a Legii privind darea în plată sunt tot mai aproape de a fi schimbate. Comisia juridică a avizat modificarea. Creșterea cu mai mult de jumătate a cursului va fi considerată impreviziune
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 9 mar 2020

Condițiile de aplicare a Legii privind darea în plată sunt tot mai aproape de a fi schimbate. Comisia juridică din Camera Deputaților a adoptat un raport care introduce mai multe condiții favorabile debitorului, prin care instanțele vor stabili dacă există impreviziune. Cea mai importantă modificare vizează creșterea cursului de schimb cu mai mult de jumătate pe o perioadă de cel puțin trei luni, situație în care s-ar încadra creditele în franci elvețieni, dar și o parte din cele în euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Proiectul de lege, inițiat de senatorul Daniel Zamfir, se află la reexaminare în Parlament după ce Curtea Constituțională a decis că este neconstituțional în forma inițială, care stabilea că imobilele vor putea fi date în plată sau contractele adaptate dacă valuta creditului a crescut cu mai mult de 20% față de momentul contractării împrumuturilor, printre alte condiții.

Curtea a stabilit că o astfel de variație este prea redusă, dar a indicat că este de acord ca legiuitorul să pună un prag mai mare de fluctuație a cursului, precum și o perioadă pe care aceasta să existe. Impreviziunea este acea situație de risc supra-adăugat, adică peste riscul inerent al unui contract, iar creșterea cu doar 20% nu s-ar fi încadrat în această situație, fiind considerată una moderată de către Curte.

Noua formă a proiectului a fost adoptată deja la finele lunii februarie prin votul Senatului, ajungând rapid și în dezbaterea comisiei juridice a deputaților.

Uber va oferi compensații șoferilor și curierilor diagnosticați cu coronavirus CITEȘTE ȘI Uber va oferi compensații șoferilor și curierilor diagnosticați cu coronavirus

Zamfir (ex-PNL și ALDE, acum parte din grupul PSD) a venit cu amendamente care stabilesc că vor fi considerate situații de impreviziune de către instanțe creșterea cu 52,6% a cursului, care se menține pe o perioadă de cel puțin 6 luni, respectiv o creștere a dobânzii anuale efective cu cel puțin jumătate față de nivelul de la data contractării creditului. Rămâne de văzut dacă o creșterea cu jumătate a cursului, cum a stabilit acum Comisia juridică, va fi considerată una suficient de mare pentru a trece de judecata constituțională. 

Condiția impreviziunii legate de creșterea cursului cu jumătate, dacă va fi validată de CCR în forma curentă, ar trebui să fie tuturor consumatorilor debitori cu credite în franci elvețieni care solicită stingerea împrumuturilor prin darea în plată a imobilelor ipotecate sau adaptarea contractelor, având în vedere că față de 2005-2008, când au fost acordate aceste credite, francul s-a dublat în valoare.

În această situație de impreviziune s-ar putea încadra și debitorii care au luat credite în euro în trimestrul 3 din 2007 – o depreciere în continuare a leului ar face ca mai mulți debitori să se încadreze.

O altă element de impreviziune adus prin amendament este creșterea obligației de plată cu mai mult de jumătate față de momentul contractării creditului ca urmare a creșterii dobânzilor variabile.

Proiectul de lege mai trebuie să primească votul plenului Camerei Deputaților, după care poate fi contestat la Curtea Constituțională sau trimis la promulgare către Președinte (care are, de asemenea, dreptul de a cere examinarea Curții), înainte de a intra în vigoare.

Instanțele au admis, în cele mai multe cazuri, contestațiile băncilor împotriva notificărilor de dare în plată ale debitorilor. Judecătorii au considerat că nu există situații de impreviziune, judecând mai ales după situația materială a debitorilor. CCR arată, în ultima motivare, că impreviziunea nu are legătură cu patrimoniul debitorului, ci cu economia contractului în sine, astfel că noile modificări, dacă vor fi avizate, vor oferi debitorilor mai multe șanse să încheie socotelile cu băncile sau să obțină o modificare a contractelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
darea in plata
impreviziunea
crestere curs
depreciere leu
credite franci elvetieni