Conferința Profit.ro – François Bloch, BRD: Am angajat sute de salariați ca să ne conformăm la reglementări

Conferința Profit.ro – François Bloch, BRD: Am angajat sute de salariați ca să ne conformăm la reglementări
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 nov 2019

Bancherii sunt atenți la faptul că reglementările sectoriale le afectează negativ profitabilitatea și implicit atragerea de investitori. „Costul de conformare la reglementări este extrem de ridicat”, spune unul dintre aceștia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conferința este organizată cu sprijinul Apa Nova, Bursa de Valori București, MET Romania Energy, SARTRO, Sensodays, Digi

Băncile sunt mai bine poziționate din punctul de vedere al adevcării captalului, al lichdiități și a creditelor neperformante, însă reglementările în domeniu aduc și costuri ale acestei siguranțe în creștere. Asupra acestei perspective a atras astăzi atenția François Bloch, CEO la BRD Groupe Société Générale (BRD), invitat la o discuție cu profesorul american Nouriel Roubini în cadrul conferinței Profit.ro "Starea economiei mondiale la 11 ani de la criza economică. Suntem pregătiți pentru o nouă recesiune?"

„Costul de conformare la reglementări este extrem de ridicat”, a declarat bancherul. „Am angajat sute de salariați ca să ne conformăm la reglementări”, a continuat acesta subliniind că la nivel de grup, corporația franceză a făcut pentru acest lucru mii de angajări. Nu este ceva care să rămână fără efect asuora rezultatelor financiare.

OTP Bank România, profit în creștere cu 14% la 9 luni, dar profitabilitiate în scădere CITEȘTE ȘI OTP Bank România, profit în creștere cu 14% la 9 luni, dar profitabilitiate în scădere

Listată la Bursa de Valori București, BRD Groupe Société Générale a raportat la 9 luni un profit net de 1,23 miliarde lei, în creștere cu 7,4% față de perioada similară a anului trecut, și sentimentul a fost general pozitiv în rândul investitorilor.

Bloch atrage, însă, atenția că cerințele de capital afectează deja instituțiile de credit, iar costurile aduse de reglementări au efect asupra profitabilității. În continuare, se creează un efect contrar, că acestă erodare a câștigurilor diminuează atractivitatea în rândul investitorilor, atunci câdn aceleași reglementări spun că este nevoie de mai mult capital.

Prezent la discuție, Serguu Manea, CEO al BCR, are o viziune similară, că mai ales la criză, băncile au nevoie de equity. „Nu ne trebuie un împrumutător de ultimă instanță, ci un cumpărător de ultimă instanță”, a afirmat acesta.

Bloch de la BRD afirmă că, dincolo de reglementările europene, România are particularitatea de a fi avut mai multe inițiative legislative care au făcut încă și mai greu efortul de bancherilor de a atrage noi investitori.

Avertismentul UniCredit: Creșterea pensiilor duce deficitul bugetar la peste 4% în 2020 și 6% în 2021 dacă guvernul nu ia măsuri. România ar putea fi retrogradată la junk CITEȘTE ȘI Avertismentul UniCredit: Creșterea pensiilor duce deficitul bugetar la peste 4% în 2020 și 6% în 2021 dacă guvernul nu ia măsuri. România ar putea fi retrogradată la junk

Bogdan Drăgoi, președinte cu atribuții executive la SIF Banat Crișana (SIF1) este unul dintre ei, cu plasamente la Banca Transilvania (TLV), la BRD Groupe Société Générale, unde este în Consiliul de Administrație, și în grupul bancar austriac Erste, în care este parte și BCR. Afirmă că peisajul bancar „s-a schimbat dramatic”.

Spre exemplu, în anii 2013-14, creditele neperformante erau 20-22% după o creditare de retail în condiții de „vestul sălbatic”, cu promovarea creditelor cu buletinul în decenul anterior. Oarecum, ulterior, reglementatorii au suprareacționat. Acum creditele neperformante sunt doar 4,5% dn total, capitalizarea este sporită, iar indicatorul care măsoară raportul între credite și depozite arată că băncile sut puțin tentate să plaseze în împrumuturi lichiditatea pe termene mai mici de un an.

Pe de altă parte, Drăgoi spune că acum sistemul bancar este bine capitalizat, bine pregătit și bine poziționat pentru a face față unui șoc local sau extern.

viewscnt
Afla mai multe despre
bcr
brd
françois bloch
sergiu manea