Creditul pentru locuințe a crescut în iulie, însă ritmul a încetinit la un sfert față de iunie

Creditul pentru locuințe a crescut în iulie, însă ritmul a încetinit la un sfert față de iunie
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 25 aug 2016

Soldul creditului pentru locuințe a continuat să crească în iulie, la două luni și jumătate după ce legea dării în plată a intrat în vigoare. Ritmul de creștere a încetint față de lunile anterioare la 216 milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Iulie nu a fost cea mai proastă lună a anului pentru băncile care acordă credite ipotecare, dar departe de perioada martie-iunie.

Soldul creditului ipotecar a ajuns la 55,87 de miliarde de lei luna trecută, după ce creditul în lei a crescut cu 892 de milioane de lei și cel în euro a scăzut cu echivalentul a 613 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BNR.

Politica monetară a BCE nu mai ajută economia, spune șeful Deutsche Bank CITEȘTE ȘI Politica monetară a BCE nu mai ajută economia, spune șeful Deutsche Bank

Evoluția volumului de finanțări în monedă locală nu e departe de situația din lunile trecute, în condițiile în care programul cu garanții de stat Prima Casă e exclusiv în lei și băncile au mai avut un rest de plafon.

Scăderea portofoliului în euro a fost mult mai puternică, una dintre cele mai rapide din ultimii ani, semn că unele bănci și-ar fi putut descărca portofoliile de neperformante.

Spre comparație, creditul în lei creștea în iunie față de mai cu 1,1 miliarde de lei, iar cel în valută scădea cu 171 de milioane de lei, astfel că soldul total lua un avans de 951 de milioane de lei.

Soldul creditului în lei e aproape să-l prindă pe cel în euro, după o creștere de o treime în acest an la 25,2 miliarde de lei.

Unii bancheri au acuzat scăerea abruptă a creditării ipotecare după ce Legea dării în plată a intrat în vigoare pe 13 mai. După ce au crescut avansul pentru a acoperi riscul în creștere, câteva bănci au început să dea înapoi și să reducă sumele solicitate clienților.

Prima Casă, cu avansul de 5%, este însă mult mai importantă pentru bănci, dacă ne uităm la ultimii ani, când majoritatea creditelor acordate pentru locuințe au fost garantate de guvern.

Ministrul Finanțelor declara recent că intenționează să suplimenteze plafonul pentru Prima Casă, dar și să schimbe condițiile programului.

viewscnt
Afla mai multe despre
credit locuinte
prima casa
darea in plata
credit ipotecar